*Warning: Acest blogpost este puțin mai lung. Bear with me, please!  Știu că nu e frumos să începi așa un articol de aceea vă zic că stă să plouă aici în partea asta de Moldovă! La cât de cald e… Îmi amintesc de cum aproape ne-a prins ploaia pe pietonala din Alexandria, săptămâna trecută. Mă întorceam pe la miezul nopții cu echipa de montaj și imagine la cazare și mi-amintesc cum am reacționat când primii stropi răcoroși de ploaie s-au spart de corpurile noastre aproape inerte de la atâta oboseală. Bun, bun!.

Pe vremea când acest post se va publica sper că voi savura o cafea aromată pe o terasă în centrul Lisabonei, în timp ce planific traseul zilei. M-am gândit să nu o las pe Ioana singură-singurică pe blog și să mai scriu un ultim post înainte de plecarea spre aeroport, pe care să îl programez spre publicare luni dimineață. Evident, numai la scris nu îmi stătea mie gândul, așadar am zis să ”keep it simple”. 🙂 O să vă povestesc despre rutina mea de făcut bagajul pentru călătorie. Pentru că tocmai am petrecut 90 de.

În ultimele săptămâni am avut o cursă nebună, contra-cronometru, în care a trebui să integrez o serie de schimbări destul de importante în viața mea profesională (detașarea mai amplă de mediul corporatist, pregătirea pentru a face parte din echipa de lucru a unui Festival de mare amploare, lansarea în antreprenoriat), să mă ocup de aspecte de sănătate îndelung neglijate, să canalizez energia de avarie pe care o aveam la dispoziție (da, după 3 ani fără un concediu mai lung de 5 zile singurul tip de energie cu care simț.

Nu știu cum mă nimeresc eu mereu să scriu despre burgeri, dar pare să nu mă deranjeze deloc. Și de ce m-ar deranja?! Când vine vorba de felul în care mănâncă americanii toată lumea o ia razna. Să nu o mai lungim! Acest articol face parte din seria locurilor cu burgeri în care merg cu Laura. Am fost la Ruby Tuesday de pe Bulevardul Decebal și nu am avut cum să bem vin… Noi sărbătoream dar nu știam de politica no alchool pe care o practică. Am zis ”ok, asta e” și am luat limonadă de mango și o bere Bavaria fără.

Acum un an, cam pe vremea asta, mă plângeam că mi-e tare dor de școală. Mă simțeam anchilozată intelectual și mă minunam cât de dor poate să îmi fie de procesul clasic de învățare. Deși am (pre)lungi perioade de reflecție și introspecție, principala mea trăsătură rămâne aceea că sunt un om de acțiune. Ca atare, după ce am terminat cu lamentarea și evocarea anilor de școală, am zis să trec la fapte. Nu, nu m-am mai apucat de încă o facultate. Nu de alta, dar mi se pare că dacă o făceam în țară nu îmi aduc.

Nu pot să neg că nu m-a inspirat titlul Laurei. Doar că ea vorbește despre o readaptare, despre o revenire la o stare inițială pe care nu a mai experimentat-o pentru o lungă perioadă de timp și care, deloc surprinzător nu i-a creat probleme ( ba dimpotrivă i s-a descoperit în toată splendoarea avantajelor). Alta e situația însă în cazul unei studente din provincie care vine la capitală…“să se emancipeze”!  Cazul meu. Nu vă gândiți prea mult la ceea ce tocmai am spus. Nu contează. Ceea ce contează este .

Pe la începutul verii am avut un accident de mașină care mi-a generat o daună totală. Nu e cazul să vă panicați, nu s-a făcut nimeni și nimic acordeon, n-au exista pagube umane sau ”trilaterale”. Pur și simplu mașina mea avea venerabila vârstă de 10 ani (cam de când am permis), ca atare valoarea asigurată nu mai era una fenomenală sau greu de atins de către pagube în cazul unui accident frontal. Nu o să intru în detalii despre accident că nu își au rostul… O secundă de neatenție, un context favorizat de o ser.

Auzisem de ceva vreme de Acuarela și de faptul că e un spațiu foarte creativ decorat și îmi doream să ajung. Doar că în ultima vreme mai toate întâlnirile mele au fost unele de lucru (d-ăla nu extrem de creativ) și nu părea să fie spațiul potrivit. Imediat după Arkadia ShortFest am avut o zi în care mi-am propus să plec hai-hui de la ora 17:00 și am luat-o și pe Ioana după mine, amândouă fiind cu chef de experimentat locuri în care nu am mai fost. Așa am ajuns în grădina de la Acuarela. Primul ”WAU” a fost generat.

Anul acesta, după 3 ani în care nu am avut mai mult de 5 zile consecutive de concediu, o să dau SHUT-DOWN două săptămâni în august. Deja le visez ca pe cea mai mare binecuvântare de la Internet încoace. Sunt pe low-battery de ceva vreme și lucrez pe sistemul de baterie de rezervă, ca atare plănuiesc să profit din plin de cele două săptămâni. Partea cea mai frumoasă? 11 zile din cele 14 mă vor găsi pe străzile Lisabonei. După săptămâna de Viena de anul trecut, am zis că nimic nu va fi mai fain. Dar încep să mă răzg.

Sunt multe lucruri care creează dependență: cafeaua, alcoolul, tutunul, diversele narcotice, pornografia… ba chiar și selfie-urile! Dar sunt puține dependențe constructive… Ok, ok. Dependența în sine nu are conotații pozitive și ca orice lucru în exces nu poate fi ceva bun… Dar parcă e mai ferice de dependenții de cafea decât de cei de țigări, nu? Ei bine dependentul de citit cred că e cel mai câștigat dintre toți dependenții! Dar sunt puțini autori care efectiv să îți creeze o dependență, nu? Eu una.