Azi e ziua mea. Azi fac 23 de ani… Ma sperie intrucatva, pentru ca nu stiu cum si cand au trecut anii si am senzatia ca sunt foarte aproape de 25 care se apoximeaza la 30. Da, gandire de femeie. Ma sperie pentru ca eu simt ca am ramas undeva pe la 18 si ma gandesc ca poate asta inseamna ca de atunci nu am mai “crescut”. Si da, stiu ca am mai crescut cu 6 kg de atunci, dar nu la asta ma refer. 🙂 Ma tem sa nu fi ramas mica in realizari si invataminte si concluzii. Dar apoi mi-am luat, in aceasta zi nebuna (din plina sesiune, presarata cu examene si task-uri) 10 minute sa ma uit in jurul meu… si mi-am dat seama ca am crescut incredibil de mult. Mai ales in ultimile 12 luni… desi stiu ca ele sunt doar o finalitate reusita a actiunilor mele incepute cu multi ani in urma…

Am privit azi cum telefonul meu suna incontinuu, cum mesageria se umple de mesaje, cum Wall-ul de Facebook devine animat. Am privit azi cum atat de multi oameni s-au gandit la mine… si mi-am dat seama cat de norocoasa sunt. Mai mult, am privit cum sunau, vedeau ca nu pot sa raspund si imi lasau mesaj: “Esti in examen, nu? Te sun dupa-masa ca sa iti spun LA MULTI ANI.” Imi stiau programul… Stiau ca EXIST si nu doar la o maniera abstracta, ci la una implicata. Am privit cum profesori si-au amintit ca AZI E ZIUA MEA… cum mi-au urat ganduri frumoase si stangace, semn al neobisnuintei lor de a face asta cu orice student/fost elev.

Am privit azi cum se vede padurea plina de zapada, de la geam. Am inchis ochii si am “ascultat” linistea. Si mi-am dat seama ca privesc pe geam la un peisaj pe care il voi vedea mult timp de acum, pentru ca e de la balconul casei mele. Si mi-am dat seama ca mi-am realizat cel mai mare vis pe care il aveam la 18 ani, cand am plecat de acasa. (Si pe care il nutream de mult…) Si ca imi place. Imi place ce vad pe balcon. Imi place drumul spre centru, imi place culoarea draperiilor, imi place baia, imi plac covorasele… imi place tot.

Am privit azi la pozele de la petrecerea-surpriza de ziua mea. Si mi-am imaginat cum s-a agitat toata lumea: cumparaturi, pereti plini de foi scrise cu mesaje pentru mine, cadouri pe care mi le doream, emotii sa mearga totul bine. Si mi-am dat seama ca acum cativa ani credeam ca asta se poate doar in filme. Dar anul asta am trai eu aceasta secventa. Regret doar ca nu au fost toate persoanele care imi sunt alaturi in restul zileleor din existenta mea, dar macar stiu ca ele exista si le pot vedea oricand.

Am privit la locurile ramase neocupate in sifonier si alte dulapuri si mi-am dat seama ca in martie vor fi pline, cu hainele barbatului pe care il iubesc de mor. Si care ma poate tine in brate o noapte intreaga fara sa imi dea drumul din brate. Noapte de noapte…

Am privit azi la cei 2 mici monstruleti care s-au infiintat la usa cum am intrat si care s-au urcat in doua labute pe mine torcand si miorlaind fericiti ca am ajuns acasa. Si m-am simtit implinita.

Am privit la cadourile primite si mi-au dat lacrimile, simtind ca niciunul nu a fost cumparat din obligatie sau in maniera “Bai! Ce ii luam lu’ asta de ziua ei?! Nu am nici cea mai vaga idee…” Nu… stiau exact ce vreau. Si nu doar ca e sistemul audio foarte cool, dar si-au amintit ca eu asortez totul, asa ca l-au luat in lemn de cires ca sa mearga cu podeaua. Alina stia ca mi-as dori eu o esarfa hippie, ca a ei, dar ca nu ma reprezinta pe mine culorile alea turbate… dar ca violetul, grena-ul si verdele imi plac. Tot ea si Jorj stiau ca mi-am epuizat casetele pentru cercei (de la 18 ani incoace marindu-mi colectia intr-o maniera impresionanta) si mi-au luat un suport in forma de manechin care, pus pe comoda din dormitor nu a ridicat niciunui invitat afirmatii de “Wau! Ce fain e!” pentru ca se potrivea atat de bine cu stilul meu si cu mobila, incat toata lumea a crezut ca e acolo de cand lumea. Andra stia bine cat imi plac lucrurile facute manual si cat de incantata am fost de ravasele de revelion, incat le-a printat pe ale mele si mi le-a inramat in cel mai cool suport de sticla. Andreea stia cat am cautat boxeri negri din dantela si ea i-a gasit inaintea mea. Si da, si ea stia de lucrurile personalizate asa ca rama cu fotografia cu noi a venit taman bine. Cipi, Gabi si Sorin stiau si ei ca mi-as dori “Rope” (filmul meu preferat de Hitchcock) pe DVD original si Slava Domnului stiau exact ce cercei am, suficient de bine incat noua pereche sa nu fie duplicat. Iar Gabi si-a amintit chiar si de slabiciunea mea fata de matase… Ana si Adi au remarcat aparent ca imi place sa scriu si ca prefer scrisul de mana… asa ca au decis ca un set de plicuri si hartie colorata si cutie in care sa le pastrez ar fi perfect. Si, normal, trebuia personalizat… asa ca a venit la pachet cu un borcan plin de biletele cu citate “de suflet”. Scrise de mana, normal. Iar Tudor… a stiut perfect ce imi doresc cand a decis sa organizeze toata treaba asta. Sa nu uit nici de tort, deasemenea: o buburuza rosie. Da, puteti sa imi spuneti mie buburuza.

Azi am vazut cum parintii mei si bunica mea ma suna, pe rand, la prima ora a diminetii. Si mi-a parut rau pentru toate datile in care am fost neintelegatoare cu ei.

Am privit la mine in oglinda si am vazut un OM mai bun, mai implinit. Un om care nu si-a pierdut drumul… Azi e ziua mea. Azi implinesc 23 de ani…