Nu-mi gasesc locul. Cumva, de ceva vreme, nu imi gasesc locul. Stiti sentimentul ala enervant cand incercati sa adormiti si nu puteti si va suciti pe toate partile, in toate pozitiile, puneti mai multe perne una peste alta, le dati pe toate jos, etc. si degeaba? Tot nu adormiti pentru ca “nu v-ati gasit locul”. Si orele trec si se apropie si mai mult momentul trezirii si frustrarea devine maxima… Cam asa sunt si eu. Si nu e vorba de faptul ca am uneori insomnie… si atunci simt nevoia sa vorbesc cu cel mai bun prieten al meu. Si aici incepe problema mea…

…pentru ca, scumpul meu, stii bine ca nu am cum. Nu am cum sa vorbesc cu tine. Presupun ca monologurile patetice spuse cu privirea spre cer nu functioneaza. Nu presupun, stiu sigur. Pentru ca le-am incercat. Am incercat orice. Am incercat sa vorbesc cu tine in amintirile mele, in visele mele, in momentele mele de singuratate. Am facut totul ca in filme… si e bullshit! Nu e ca atunci cand vorbeam pana dimineata devreme, desi tu aveai teza la fizica la ora 08:00. Nu e ca atunci cand stateam in bucatarie sa fumezi si eu sa imi fac unghiile deasupra laptop-ului tau si auzeam vocea ta:

“Laura… zi-mi ca tu nu iti faci unghiile pe laptopul meu, iar! Sau, macar, zi-mi ca nu are o pata noua de oja…”

Iar eu priveam stanga dreapta si ziceam “aaaa… nnuuu!”, in timp ce discret stergeam noua pata de oja. Iar tu stiai ca fac asta. Dar nu mai conta. Nu te suparai niciodata cand iti stricam lucrurile.

Nu e la fel, Rav! Si vara e cel mai rau. Ne planuisem vacantele pana in 2012. Mai tii tu minte? Eu stiu unde trebuia sa fim in fiecare vara. Si fiecare vara care trece si nu sunt acolo doare. Sambata e concert Metallica… si nu voi ajunge. E ironic cumva… Mai tii minte ce mi-ai zis tu cand eu, mica si toanta, ziceam ca ei nu or sa vina niciodata in tara asta de cacat si ca nu o sa apuc sa ii vad pana fac 30 de ani? Mi-ai zis ca imi promiti ca atunci cand voi termina facultatea, daca intre timp nu au venit, ma duci tu cu mana ta la primul concert Metallica de oriunde in Europa. Sambata sunt aici… si eu nu o sa fiu acolo. Si chiar daca as fi… nu fara tine trebuia sa fiu.

Nu-mi gasesc locul, Rav! Si nu mai am cum sa o rezolv ca pe vremuri, cand ma imbufnam, iti luam un tricou si imi puneam papucii de casa si te puneam sa ma plimbi o ora pe langa Bucuresti. Nu-mi gasesc locul, Rav! Si nu e nimeni sa imi cante cu voce stupida:

“There will be times on this journey
All you’ll see is darkness
Out there somewhere daylight finds you
If you keep believing

So don’t run, don’t hide
It will be all right
You’ll see, trust me
I’ll be there watching over you”

Nu-mi gasesc locul, Rav! Si imi lipsesti. De 5 ani mi-e dor in fiecare zi de tine. Pentru ca scumpul meu prieten, nu e cum ziceam noi, copii fiind. Nu e nasol de aia care mor… E nasol de aia care raman in urma lor.

Nu-mi gasesc locul, Rav! Si vara e cel mai rau… Si as vrea sa “ma fac Casper”, macar pentru o noapte. Cat sa mai vad un rasarit cu tine…