Azi trebuia să am o zi foarte plină. Plănuisem să mă întorc undeva după ora 02:00. Toate bune È™i frumoase… doar că socoteala din târg nu se potriveÈ™te cu cea de acasă È™i toate planurile s-au anulat. AÈ™adar ora 20:00 m-a găsit acasă (spre fericirea celor două feline plictisite de hoinăreala mea din ultimele zile) pregătind o omletă cu parmezan pe care plănuiam să o savurez în timp ce recuperam ultimele episoade din ”Dexter”.

Știam că azi e 8 decembrie… avusesem două-trei urări de ”la mulÈ›i ani” de făcut. TotuÈ™i, cumva, uitasem ce înseamnă pentru mine 8 decembrie. Și poate nu mi-aÈ™ fi amintit dacă planurile pe care mi le făcusem pentru azi s-ar fi desfășurat cum trebuie sau dacă nu eram singură sau dacă… De fapt, probabil că orice aÈ™ fi făcut, mi-aÈ™ fi adus aminte. M-ar fi lovit oricum… La ora 23:00 privirea mea a căzut pe ecranul telefonului mobil, precum în urmă cu 7 ani… Ironic! Și acum aveam un apel ratat, îmi uitasem telefonul pe silent de la cursul de actorie… Deja-vu. Camera se învârte. 8 decembrie… ora 23:00.

Și au apărut… tot dorul, tot regretul, toată absenÈ›a. Mai intense decât atunci când le trăiesc pe 1 septembrie. Căci da, Rav, aceste două zile mă urmăresc permanent… Ziua ta de naÈ™tere È™i cea în care ne-ai părăsit… Și nu reuÈ™esc, orice aÈ™ face, să le dau o altă semnificaÈ›ie. Au trecut 7 ani… È™i nu te-am uitat, prietene. Și probabil că tot restul vieÈ›ii mele, pe 8 decembrie, la ora 23:00 îmi voi aduce aminte că am ratat ultimul apel telefonic al celui care mi-a fost alături 15 ani… Eram prea ocupată să răspund.

Dacă aÈ™ fi avut un frate mai mare, nu ar fi făcut treaba minunată pe care tu ai făcut-o cu mine. Și, Doamne, cum îmi mai lipseÈ™ti!… Ironic, È™tiu doar 3 numere de telefon pe dinafara. Unul e al tău. Tot ironic, în momentele mele cele mai de cumpănă mă mai trezesc formându-l. Un impuls care în 7 ani nu a dispărut de tot. Oricât de rar a devenit, nu a dispărut de tot…

Mă întreb deseori cum ar fi fost viaÈ›a mea dacă nu ar fi existat acel accident de maÈ™ină… Mă întreb deseori dacă am fi reuÈ™it să vizităm până acum toate capitalele pe care le aveam pe listă. Ne oprisem cu planificările la 2012, făcând glume despre Finalul Lumii È™i despre cum vom mai completa lista după ce ne vedem trecuÈ›i de 2012. E ciudat că nu am reuÈ™it să văd niciuna din ele… Poate că ar trebui să îmi fac propria listă, după ce mă văd ieÈ™ită din acest decembrie.

ÃŽmi pare bine cumva că am stat azi acasă… deÈ™i nu mai am din pozele vechi, mi-am derulat în liniÈ™te amintirile din suflet. Parcă sunt un film de Tornadore, aÈ™a colorate, emoÈ›ionale È™i jucăuÈ™e arată. Și pentru ele îți mulÈ›umesc! Timpul m-a ajutat să ajung, după 7 ani, să nu mă mai intreb ”de ce?”. Poate erai prea bun pentru lumea asta, poate trebuia să fii distribuit în alt film… TotuÈ™i timpul nu m-a ajutat să uit. Mai È›ii minte, Rav, când eram mici È™i ne jucam de-a super-eroii? Eu îmi alegeam constant două super-puteri: focul È™i cititul minÈ›ii. Tu doar una: să fii nemuritor. Ca să vezi, È›i-a ieÈ™it!…