Ramas bun, 2009!

Mai sunt doua zile si 2009 se duce. Slava Domnului! Pentru mine a fost un an foarte obositor… un an in care a trebuit sa imi schimb viata pe care o stiam, in care a trebuit sa ma redescopar, in care a trebuit sa invat sa o iau de la capat… 2009 a fost un an care mi-a solicitat toata energia, care mi-a adus dificultati morale, sentimentale, financiare. Asa ca nu imi pare foarte rau ca se termina… E un lucru bun, pentru mine.  Ca in fiecare final de an, imi fac bilantul. In 2009 am invatat ca…:

Happy (new) inauguration!

New, new… dar sper sa fie ultima din urmatorii 8 ani. Prietenii stiu de ce. A fost 27 decembrie. A fost casa mea gata. Fara canapea, desigur. Tapiterii nu lucreaza de pe 15 decembrie incolo. Si oamenii de la sticla nu au multe notiuni despre cromatica si uita ce mostra de culoare le-ai dat tu. Desi se jura ca e la fel cu cea de pe vitrina ta… Asa ca am inaugurat-o cum a iesit. Cu acele imperfectiunii care, initial, m-au zgariat pe retina si pe sinapse pana m-au adus la apogeul irascibilitatii. Si pe Tudor la apogeul rabdarii…Dar prietenii prezenti au facut sa dispara ca prin minune toate imperfectiunile. Si m-au facut sa ma simt ca acasa. Acum nu mai e doar o casa. E “acasa”. Pentru ca a colectat prima amintire frumoasa: 27 decembrie 2009.

Craciun fericit!

Am fost cam absenta, dar voi recupera zilele urmatoare, caci am cumulat muuuulte de povestit. Am reusit sa termin la apartament. (cu exceptia canapelei, dar am improvizat niste perne) Am stat de la ora 13.00 pana la 06.00 dimineata, fara sa fac nicio pauza. Si nu am fost singura. Mi-e groaza de cat imi lua daca eram singura. Dar sigur nu ma opream pana nu era gata.Pentru ca mi-am dorit foarte mult… foarte mult. Sunt teribil de obosita, abia imi mai simt spatele. Azi-noapte am impodobit si bradul… si am pus beculete la geamuri si am dormit acolo. Si a fost un sentiment super. Pacat ca am uitat aparatul foto si nu pot pune poze. Dar o voi face dupa “inaugurare”.

Short shots

Pana diseara, cand voi avea ceva mai mult timp sa ma tin de cuvant (sa scriu un post despre cineva important din viata mea), arunc pe “hartie” cateva ganduri razlete…

1. Am avut o seara/noapte perfecta: gatit in 2, vin rosu, lumina doar de la beculetele rosii si lumanari, cuddling and stuff, gadilat si uitat la film cu tematica de Craciun. Bine… mai mult el, decat eu. Desi eu am insistat sa vedem filmul ala (“Four Christmases“), eu am adormit prima…

For my super girl

Azi am primit primul cadou de Craciun. De la cea mai buna prietena a mea. Care, nefiind din Bucuresti, pleaca maine acasa si a vrut sa imi dea cadoul inainte de Craciun si nu de Revelion, cand ne vom revedea. Stiam ca voi primi un cadou, ma pregatisem si eu cu unul – e o traditie a noastra de cativa ani, DAAAAR… dar sentimentul a fost super. Mai ales ca a intuit ca am avut ceva zile grele si m-a asteptat la ea cu tort si un aranjament in ghivecel, din brad natural. Asta pentru cazul nefast in care nu as avea apartamentul gata in timp util pentru a impodobi bradul de Craciun. In punguta in care aveam cadoul, am gasit si ceva ce tot cautam… dar nu cautam unde trebuie.

Ho-ho-ho!… NOT!

M-a tot intrebat lumea daca acum, cu venirea zapezii, simt mai din plin spiritul sarbatorilor de iarna… Aaaaa! NU! Simt mai din plin CACATUL DE IARNA CARE E! Am facut 60 de minute de pe bd. Gheorghe  Sincai pana la Piata Rahova. Am inghetat de frig pana in maduva oaselor, pentru ca hainele mele groase sunt impachetate in cutii la rahatul ala de apartament care nu mai e gata odata: ba nu au adus sticla, ba nu au facut verificarea centralei, ba verdele e albastru! Asa ca NU! Nu simt niciun spirit al niciunei sarbatori printre toate drumurile pe care le fac, printre toate grijile pe care le am anul asta, prin toata criza asta de rahat care intarize toti clientii cu platile…

Poveste de Craciun

A fost o data ca niciodata o casuta din poveste. Cu draperii verzi si rosii, covoras pufos si doua pisici la intrare. Si in lume venisera sarbatorile de iarna. Iar in casuta mirosea a ceai cu mere si scortisoara, a betisoare parfumate cu aroma de santal si opium alb, a coji de portocale si a cozonac. Pe plita, la loc de cinste, se vedea o oala de inox perfect lucios, din care ieseau aburi… aburii vinului care fierbea. Cu cuisoare si scortisoara. Si zahar brun. In cuptor se vedea o tava mare cu friptura impanata rumenindu-se cuminte.

Se auzeau in surdina colinde in engleza (Jingle Bells, The twelve days of Christmas…) si lumina era difuza…

Storm

“And I will walk on water
And you will catch me if I fall
And I will get lost into your eyes
And everything will be alright…”

In cautarea spiritului (pierdut) de sarbatori

Abia ieri am reusit sa ajung sa vad beculetele, de prin oras. Dar am facut-o “ca la carte”. Am mers pe bd. Elisabeta, in Cismigiu, pe Lipscani. Aceste “locatii” le-am inspectat in the old fashion way – pe jos. Apoi frigul si hainele mele destul de subtiri (alea mai groase sunt impachetate la apartament) si-au spus cuvantul si am folosit masina pentru a inspecta bd. Magheru, Piata Victoriei, Aviatorilor, Piata Charles de Gaulle. Apoi, ca sa nu uit drumul, ca demult nu-l mai facusem, am mers pana la Mc-ul de la Otopeni. Asadar, la intoarcere, am putut sa fac “my favorite thing”: pe al 2-lea pod, cel din dreptul IKEA,

Picaj

Ce faci cand realizezi ca un prieten la care tii enorm a luat-o pe un drum gresit? Cand vezi ca e intr-o continua si nejustificata involutie? Cand orice sfat al tau trece prin el, precum vantul prin pod? Cand intelegi ca nu mai poti comunica, pentru ca pare ca vorbiti alta limba?… Cand simti ca te-a dezamagit iar si iar si nu ti-a mai ramas decat resemnarea? Cand vezi ca e intr-un picaj continuu si nu poti face nimic sa il opresti? Incerci sa ii atenuezi caderea?… Chiar daca in acest picaj te-a ranit deja? Pe tine si alti oameni importanti voua?… Si totusi cum faci daca stii ca a-i atenua caderea inseamna a-i da apa la moara si a-l incuraja sa persiste in inconstienta de care da dovada? Habar n-am cum…