Forever and one

Nu-mi gasesc locul. Cumva, de ceva vreme, nu imi gasesc locul. Stiti sentimentul ala enervant cand incercati sa adormiti si nu puteti si va suciti pe toate partile, in toate pozitiile, puneti mai multe perne una peste alta, le dati pe toate jos, etc. si degeaba? Tot nu adormiti pentru ca “nu v-ati gasit locul”. Si orele trec si se apropie si mai mult momentul trezirii si frustrarea devine maxima… Cam asa sunt si eu. Si nu e vorba de faptul ca am uneori insomnie… si atunci simt nevoia sa vorbesc cu cel mai bun prieten al meu. Si aici incepe problema mea…

Ajutati-l pe Fulgut!

Laura Ducu. Si atat.

De cand eram mica tindeam sa fiu mai sobra, mai matura, mai oficiala in exprimari. Luam totul foarte in serios, chit ca era vorba de desenat, de jucat “Flori Fete si Baieti” sau de mers la cumparaturi. Eram (si sunt) mereu foarte precisa legat de ceea ce fac si de cine sunt. Mereu cand ma prezentam simteam nevoia sa clarific. Cand eram la gradinita si cineva ma intreba cum ma cheama, eu nu roseam si spuneam timid “Laura”. Nu… tineam spatele drept, intindeam mana (ca pentru salut, daca era o doamna, ca pentru pupat, daca era un domn) si spuneam: “Laura. Laura Elena Ducu, fata lui Cristian Ducu si a Elenei Coman.”

Nu sunt datoare!