Vremurile se schimba… De-a lungul unei vieti traim mai multe “vremuri”. In unele ne gasim locul, in altele nu. Uneori pierdem vremurile in care ne gasisem locul si tanjim la intoarcerea lor. Si nimic nu poate umple golul. Apoi, uneori, daca chiar esti cuminte… vin vremuri mai bune decat cele in care iti gasisei locul si pe care le pierdusei. Vin vremuri in care te simti “acasa”, in care simti ca ai ajuns la finalul unei calatorii si te poti odihni. E trist ca drumul deseori e foarte obositor si cand ajungi nu mai esti persoana minunata care erai cand ai plecat. Dar eu cred ca nu te poti pierde de tot… trebuie doar sa vrei sa te regasesti. Si o data ajuns “acasa” te poti regasi, cu putina vointa si rabdare. Usor-usor… Pentru mine acum e o vreme care imi doresc sa ramana. Pentru mine…

…e vremea iernilor cu nameti precum in copilaria mea, de pe vremea cand nu ma gandeam cate probleme iti pot cauza cu parcatul masinii sau cu ajunsul la timp in celalalt capat al Bucurestiului.

…e vremea surprizelor de Ziua Indragostilor. Dar a celor facute SI pentru mine, nu doar de mine.

…e vremea privitului pe geam la conturul copacilor padurii.

…e vremea cosmarurilor din care esti trezit de o persoana draga.

…e vremea placintei cu mere si frisca de la OMV-ul din Pipera, duminica seara.

…e vremea serialului vazut in 2.

…e vremea in care iti iei “la revedere” de la trecut. Fara a-ti mai aminti prea bine care era, oricum. Fara a ti se mai parea personajele care au jucat in el cunoscute.

…e vremea in care te reintalnesti cu colegi din liceu si stai de vorba pana dimineata. Si vezi ce departe te-a dus drumul si valul. Si te motivezi.

…e vremea in care abia astepti sa ajungi acasa.

…e vremea gatitului pentru 2. Si uneori in 2.

…e vremea vaselor de la cina pe care nu le mai spal eu.

…e vremea sifonierului gigant in care incap hainele pentru toate sezoanele.

…e vremea baii cu cada si spumante si saruri parfumate.

…e vremea in care totul trece daca “cineva” (persoana importanta, nu dam nume…) te tine in brate si te mangaie pe spate. Chiar daca trebuie sa o faca in fiecare seara, pentru ca sunt niste saptamani de cacat.

…e vremea in care inveti sa fii puternic iar.

…e vremea in care te implici in proiecte noi.

…e vremea in care iti asumi esecurile si inveti sa traiesti cu ele si sa iti asumi responsabilitatea fata de ele.

…e vremea in care inveti sa regasesti valorile pe care ti le-au deformat altii.

…e vremea cand incerci sa nu ii urasti pentru ca ti le-au deformat.

…e vremea in care te regasesti. Chiar daca poate prea lent, prea greu. Dar niciun drum bun nu e simplu, nu?

…e vremea mancarii comandate de la Matteo, care vine in cutii din carton alb.

…e vremea ursuletilor de plus, cu mult puf.

…e vremea de catifea verde.

…e vremea sa incep sa cred ca nu toata lumea pleaca. Sau macar sa incerc. Altfel nu va fi niciodata “Vremea MEA”. Iar eu vreau ca asta sa fie vremea MEA.