I-am promis lui Figaro sa stea linistit ca o duc la doctor pe surioara lui si o repar. Nu am putut sa ma tin de cuvant… ne-am intors singuri acasa. Printesa mea s-a inaltat azi.  Si ploua… Si pentru ea e postul asta. Pentru ca oricat ma doare sa vorbesc despre ea, AZI trebuie sa fac asta. AZI vreau sa stie toata lumea cine era printesa mea. Si cat de deosebita era.

AIDA o chema pe printesa mea. Si era alba cu roz. Pernute moi si pufoase, nasuc de catifea. Roz. Blanita pufoasa si alba, ca o vata pe bat. Printesa mea vorbea cu mine cand ma intorceam acasa. Sau oricand ma adresam ei. Printesa mea papa doar sosul de la pliculete si sunca facuta cubulete. Printesa mea trebuia sa primeasca Royal Hypoalergen pentru ca avea pielea sensibila. Printesa mea adora sa mananc eu kinder (ciocolatele mici) pentru a-i face ei ghemotoc ambalajul si sa se joace cu el pe post de mingiuta. Alte mingiute nu ii placeau.

Printesa mea torcea ca un tractoras… se urca e pieptul meu si imi facea ziua mai buna. Printesa mea avea cele mai inventive locuri in care sa doarma. Si nu ii placea sa o scot afara. Si ii placea foarte mult sa o managai sub barbita. Si pe langa mustati. Si ii placea sa o perii. Dar nu pe burtica. De burtica ei roz doar ea se atingea. Printesa mea mica a fost bolnavicioasa de pui… dar a luptat. Si am luptat si eu cu ea, cat am putut. Dar azi nu a mai putut sa lupte. Si s-a inaltat si ea. Si a lasat un gol imens in sufletul meu si in casa.

Am ingropat-o langa pomul meu din curtea in care am copilarit. Pentru ca era un pom de soi, ca pentru o printesa. Si i-am pus un biletel pe care scria: “Printesa mea mica, mami si tati te iubesc mult. Rosalinda mea dulce, ai fost o pisicuta inteligenta si speciala. Nu te vom uita niciodata! P.S.: Hapciu!”

Nu as fi crezut niciodata ca un animalut poate lasa un asa gol in sufletul cuiva. Ma doare de simt ca ma urc pe toti peretii, rememorez ultimile zile. Ma invinovatesc… ea miza pe mine sa o ajut, sa observ cand are o problema si sa fac ceva. Am observat acum 3 zile ca e putin ragusita. Si nu am facut nimic! Si imi reprosez ca puteam fi mai atenta! Am tinut-o de labuta pana in ultimul moment… se agata de mine, cand se ineca. Eu am fost “mami a ei”… si a avut incredere in mine. Nu o sa o uit niciodata! Nu mai putea sa vorbeasca si azi cand am intrat in salon m-a recunoscut si a zis “miau”. O mangaiam si am stranutat… s-a uitat la mine si mi-a zis “mrrau” Offfff! Aidel mititel… Nici Figaro nu o sa te uite. Stiu dupa cum te cauta si te jeleste…

Scumpa mea… ai lasat un gol imens. Pe cat de micuta si delicata erai, pe atat de importanta, dulce si iubita stiai sa te faci. Scumpa mea… ai fost perfecta! Si stiu sigur ca iti sta bine cu aripioare… HAPCIU!