Ma simt batrana… Iar, ma simt batrana. Ma simt batrana pentru ca nu fac chestiile care ma definesc. Luni filmez… si o fac pentru ca trebuie, pentru ca vreau sa iau un 5 la un examen si sa termin o data. Ca apoi sa pot sa fac ce imi place. Suna ca un paradox, stiu. Am invatat de cand ma stiu… si totusi simt ca ultimii 4 ani au fost cei mai pasivi, cei in care am adunat cel mai putin, cei in care m-am cenzuart cel mai mult. Vad in luna iulie o scapare… Vad ca abia de atunci incolo va incepe drumul meu adevarat. Dar daca asta e doar ceea ce vreau sa vad? Daca, de fapt, cam asta e tot… ? Daca dupa 20 de ani viata ta chiar se termina? Asta e tot?

Sigur, nu in sensul propriu. Dar daca se termina sentimentul ala de “Lumea e a mea”? Daca totul nu se va mai rezuma de acum decat la munca, facturi, probabil copii, certuri, compromisuri, orgolii, canapea si tv… ? Eu nu pot sa traiesc asa! Am trait cumva asa de prea devreme, in speranta ca sacrific niste ani pentru a-i face mai buni pe ceilalti, pe aia mai multi. Depresia de primavara nu trebuia sa treaca o data cu luna martie?!

In alta ordine de idei si in cu totul alt registru, ieri seara am fost la teatru. Finally! Am fost la Teatrul foarte mic unde s-a jucat “Google tara mea!”. Se joaca si azi, de la 19:00. Vi-l recomand cu caldura. E un spectacol cu o distributie foarte tanara, plina de viata. E un spectacol despre discriminare si despre Romania asa cum e si refuzam sa o acceptam. Dupa spectacol ne-am dus la Cafeneaua Actorilor unde am constatat cu bucurie ca servirea s-a imbunatatit. Dar calitatea pizzei a scazut… Damn it! Castigi ceva si pierzi altceva. Echilibrul Universal, nu?