…sau cand e bine sa te feresti de mine. Am promis ca o sa scriu niste adevaruri despre mine. Mi-e greu sa le generalizez… Am stat si m-am gandit sa scriu un adevar despre un principiu, despre o generalitate. Nu am reusit. Mi-au venit in minte doar situatii. Din viata mea. In care m-am simtit intr-un anume fel, dar am ascuns tuturor acel sentiment. Pentru ca nu doream sa par intoleranta sau copilaroasa sau dificila. Am ales cateva situatii din cele ce mi-au venit in minte si care m-au frustrat cel mai rau pentru ca nu am manifestat adevarata reactie. Am pastrat-o in mine, lasand-o sa ma devoreze incet. Au fost situatii care m-au transformat intr-o bomba cu ceas care a explodat. Si s-a distrus doar pe ea. Asadar, pot numi cu succes aceste situatii unele in care ar trebui sa te feresti de mine, daca esti protagonistul lor. Pentru ca de acum nu voi mai tine in mine.

Deci… cand sa te feresti de mine:

1. Cand te intreb de 3 ori daca minti si ma faci nebuna. Pentru a rezulta in final ca minti. [Pana acum, aparent, in loc sa fut protagonistului doua palme si un sut, ramaneam perplexa si derulam in mintea mea motivele pentru care ar putea face cineva asta. Paream toleranta. Si la ce ma ajuta?!]

2. Cand incerc din tot sufletul sa ma integrez intr-un nou grup/context, de dragul cuiva (aparent motiv in comun) si ma tratezi ca si cand as fi in plus sau as deranja sau nu as exista. [Inainte ma gandeam ca e ceva in neregula cu mine. Acum stiu si ca e! Cand se intampla asta, te retragi frumos si gata. Nu incerci si mai mult. In general, ce nu a mers din prima nu va merge niciodata, in ceea ce priveste relatiile interumane…].

3. Cand eu trag ponoasele pentru faptul ca nu ai fost in stare sa iti faci o viata. Mai ales daca ai de gand sa te plangi despre cat de slaba e calitatea vietii tale, dupa ce eu am lucrat 12 ore ca sa iti platesc utilitatile si mancarea. [Pana acum plecam plangand si ma gandeam ca poate sunt gresec undeva, ca poate pot fi mai buna, mai toleranta, mai iubitoare. Ei bine, ghice ce?! Eu sunt COPILUL! Eu trebuie sa primesc toleranta, iubire, intelegere, sprijin moral si financiar. Le ofer eu in schimb? Atunci taci! Si macar lasa-ma sa dorm in alea 5 ore cum trebuie. Sau ma pot muta oricand pe alt continent.]

4. Cand mi-ai promis ceva si apoi ai incalcat promisiunea pentru ca a intervenit un cacat nesemnificativ. Ia-ti oboseala, depresiile si plictiseala si bagati-le in cur! Ai promis? Da. Suferi de Alzheimer? Nu. Atunci, taci si fa! [Pana acum, la aceste faze, aruncam cate o rautate si imi rodeam unghiile. De acum incep sa numar.]

5. Cand sustii ca mi-esti prieten, ca ma iubesti de mori, dar cumva refuzi orice oferta de interactiune si socializare. [Pana acum eram inventiva si gaseam si mai multe oferte. Some bad habbits DO die!]

6. Cand e o zi importanta si uiti sa cumperi un cadou sau sa scrii o felicitare si apoi, cand imi vezi dezamagirea pe fata, spui “vai, dar vrusesem sa iti iau lalele negre cu pete rosii din Mongolia. Dar daca faci fata asta si nu ai incredere in mine… Si acum nici nu mai pot, ca ti-am zis”. [In urma cu ceva ani, la replicile astea, ma ofticam pe MINE si imi propuneam ca data viitoare sa fiu cuminte si sa par happy, orice ar fi, ca sa nu stric surpriza. Azi stiu ca replicile astea sunt BULLSHIT. Cand vrei sa dai ceva cuiva… pai oricat de deprimat/ocupat/sucit ai fi, gasesti timp si solutii. Cine imi va mai servi vreodata povesti ca precedenta, JUR ca isi ia liber. De mine.]

7. Cand imi spui ca iti doresti din tot sufletul sa ramanem prieteni, iar apoi uiti cand e ziua mea, Craciunul sau ce numar de telefon am. [Inainte constatam amar si mergeam mai departe. Acum te bag undeva de ipocrit/a!]

8. Cand te astepti sa fac eu totul, doar pentru ca ma pricep mai bine si sunt mai organizata si stii ca nu te-as lasa balta. Sunt si eu OM! Si nu le pot face pe toate. Sau nu vreau sa le fac pe toate! [Pana acum trageam de mine, faceam treaba toata si picam rupta. De acum fac doar ceea ce intra in atributiile mele. Nu vrei sa contribui si tu? Bine. Va ramane treaba incompleta. Si voi avea grija sa se afle de ce!]

9. Cand imi ceri sa te ajut, eu ma implic cu toata fiinta mea (pentru ca tin la tine) si aflu ca problemele tale, pentru care m-am tot agitat si pentru care ti-am dat “n” solutii (toate refuzate de tine!), sunt doar rahaturi FICTIVE. Pentru ca unii oameni doar au nevoie de atentie. [Inainte imi muscam buza, plangeam in perna si ma analizam pe mine. De acum, la orice faza ca asta… o sa dau atentie cautatorului. Multa si cu muste!]

10. Cand pisica ta, care a ramas la mine, moare dupa 24 de ore de terapie intensiva si esti singurul care nu e in stare sa dea un mesaj cu “Imi pare rau”. Nu pentru ca iti pasa de mine, nu pentru ca am mai avea ce schimb de impresii sa facem, nu pentru ca nu are cine sa ma tina de mana sau sa ii sape groapa… ci pentru ca e un suflet pe care l-ai crescut si care a murit. La mine in brate. Dupa 48 de ore de agonie din ambele parti. Si pentru ca stii ca pe mine, cu care ai impartit aceeasi casa aproape 4 ani, m-a terminat asta. Si culmea! Nu doar pentru pierderea mea in sine ci si pentru ca era pisica TA, bah boule, care a murit la mine in brate. Pentru ca, nah! Ma simt responsabila pana in ultimul moment si ma mustra constiinta intrebandu-ma daca nu ar fi fost alta situatia daca o luai tu. Pe 13 mai ma intrebam. Acum stiu sigur ca doar eu as fi putut sa ii ofer iubire pana in ultimul moment. Eu si cine a stat langa noi pana cand ultima bataie de inima s-a oprit. Eu si cine m-a tinut sa nu cad pe holul spitalului cand m-a intrebat doctorul daca vreau sa o ingrop sau sa o incinerez… Si ma pis pe orice restrictii ai fi putut sa ai. Si Dumnezeu daca ti le dadea nu aveai dreptul (uman, social, intelectual, etc.) sa nu spui ca iti pare rau! Macar din politete si respect… Acel respect pentru un om care a suferit o pierdere. Acelasi respect cu care te-am tratat eu, considerand ca ai dreptul de a sti, anunatandu-te de situatia pisicii tale inainte de momentul fatal si dupa. Acelasi respect pe care ti l-am dat eu considerand ca esti un om care a suferit o pierdere cand am scris “Imi pare rau ca nu am putut face mai mult.”. Da… cand esti protagonistul situatiei de fata, sper ca esti familiarizat cu conceptul “trotuarul de vis-a-vis”.

Asadar, am trecut prin toate aceste situatii si cand s-au intamplat am tacut, am oftat, am stat pasiva. Si am spus ca “e ok, asa simt ca trebuie sa fac, asa e corect sa fac”. Si cei din jur au aclamat si m-au proclamat “doamna” si “toleranta”. Am mintit. Am disimulat. Nu credeam ca e ok sau corect. Fuck it! De acum prefer sa fiu mai putin doamna decat sa tac in asemenea contexte. Protagonistii lor nu merita toleranta mea si nici cursurile mele de pension.