ARAHNOFOBIE – teama patologică de paianjeni. O am bifata în CV-ul personalităţii mele. Nu am o explicaÅ£ie logică pentru care am dezvoltat aceasta frică. O am de când mă ÅŸtiu ÅŸi nu am lucrat în mod intens spre a o depăşi. M-am mulÅ£umit cu a o conÅŸtientiza ÅŸi a nu o lăsa să se agraveze.

Cum Universul ştie că mie îmi place să am mereu o explicaţie pentru ceea ce se întâmplă în viaţă, probabil că s-a gândit să îmi dea o justificare pentru această teamă a mea de păianjeni. Aşadar, a fost odată ca niciodată o zi fără nori.  În această zi fără nori m-am jucat cu aparatul foto, am alergat pe aleile parcului Tineretului şi mi-am odihnit tălpile pe iarba rece. Little did I know, ca să spun aşa.

La finalul zilei fara nori am constatat ca ţânţarii nu mă ocoliseră. După botezul mental de cuvinte de dulce pe care l-am făcut autorităţilor, mi-am aplicat o soluţie menită să dezinfecteze şi să calmeze zonele muşcăturilor şi mi-am văzut de viaţă.

A doua zi am constatat că toate muÅŸcăturile se retrăseseră, mai puÅ£in cea de pe laba piciorului. După prostul obicei format în copilărie, m-am scărpinat de mama focului, am mai pus puÅ£in gel antiinflamator ÅŸi mi-am zis “ce poate să se întample?”. Când mi-am pus eu această întrebare mentală, în mod cert răspunsul pe care mi l-am oferit nu era “să se umfle tot piciorul ÅŸi pielea să usture ca după o arsură”. Pe seară aveam însă să constat că aceasta era soluÅ£iacâştigătoare.

Eh, “e de la scărpinat”, mi-am zis. “Pun cremă cu antibiotic, iau un Claritine ÅŸi gata”. Dar nici ziua de duminică nu m-a găsit într-o stare mai bună. Probabil că momentul în care am început să am o stare aprinsă de somnolenţă ar fi trebuit să fie un bun indicator pentru a mă deplasa naibii la spital, la un control. Cu toate acestea, eu am decis să trag un pui de somn. Pe la ora 14:00. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este melodia de apel a mobilului, eu răspunzând buimacă ÅŸi aflând că au trecut aproape 6 ore. Dau să mă ridic din pat ÅŸi o durere puternică mă trezeÅŸte de tot la realitate. PicioruÅŸul meu drept a devenit de la numărul 38, un veritabil 40 ÅŸi cu pielea în nuanÅ£e de roÅŸu aprins.

Ce a urmat? Camera de Gardă, analiza sângelui, antidot şi perfuzie. Şi o pungă de medicamente responsbilă pentru un tratament de 7 zile (antibiotic, antihistaminic, antiinflamator, anti-anti). Toate acestea, aparent, din cauza unui păianjen veninos. Sfatul meu: dacă suspectaţi că ceva nu e în ordine cu evoluţia unei muşcături de insecte, nu aşteptaţi ca mine! Vizita la medic se impune. Better safe, then sorry!

Să vă mai povestesc că şi acum, după 5 zile, talpa piciorului nu e perfect dezumflata? E un 39, cam aşa. O fericire să simt toată încălţămintea fixă, nu alta! Şi ca şi cum nu era de ajuns, ieri, pe langă mânuţa mea, pe birou (pe UN singur birou, dintr-o sală de 80) se plimba alene o arahnidă.

Dacă asta e metoda Universului de a mă vindeca de fobie, trebuie să îi comunic că nu e prea eficientă… Voi aveÅ£i o fobie? Dacă da, cum vă împăcaÅ£i cu ea?