DeÈ™i prin natura vocaÈ›iei mele ador filmele È™i le dau mereu prioritate în listele preferinÈ›elor mele, când este vorba de ecranizari, destul de rar găsesc unele care să mă mulÈ›umească. Pe scurt, până acum bătăliile ”carte-film” au fost câștigate de carte. Cumva este firesc, pentru că atunci când citeÈ™ti un roman, în mintea ta se desfășoară filmul lui. Iar când cineva chiar face ecranizarea, tu ai niÈ™te aÈ™teptări formate, care puÈ›in probabil că s-au mulat pe imaginaÈ›ia altcuiva. Dincolo de acest aspect, mai trebuie luat în considerare È™i faptul că un scenariu de film este, prin definiÈ›ie, o scriitură foarte vizuală… deci, introspecÈ›iile psihologice din cărÈ›i È™i alte momente puternice, dar pur subiective È™i care efectiv nu au caracter vizual, nu pot fi transpuse la fel pe peliculă. Deasemenea, È™i deloc de neglijat, un factor important pentru care ecranizările au È™anse mai mici să bată cartea este că un scenariu de lung metraj rareori depășeÈ™te 120 de pagini… ce pui în ele din cele 600 ale romanului? Ce tai? Ce păstrezi pentru a reuÈ™i să transmiÈ›i acelaÈ™i mesaj?…

Revenind la subiectul despre care vreau să vă vorbesc… ”SoÈ›ia călătorului în timp” este un alt exemplu în care cartea e muuuult mai bună. Am citit-o în vara-toamna trecută, la final de august început de septembrie. Am terminat-o pe plaja pustie din ConstanÈ›a. Mi-a plăcut la nebunie!… Elementele de SF trec foarte des într-un plan secundar, relaÈ›ia dintre Clare È™i Henry fiind cea care È›ine mereu interesul cititorului treaz.

Henry suferă de o mutaÈ›ie genetică putând să călătorească în timp. Din nefericire nu poate controla momentul în care acest lucru se întâmplă. Clare îl întâlneÈ™te prima oară cand are 6 ani È™i Henry 36, iar el revine în viaÈ›a ei, în acelaÈ™i loc, până când împlineÈ™te 18 ani. După câțiva ani în care Clare nu mai È™tie nimic de el, se intersectează în prezentul amândurora, când ea are 21-22 de ani È™i el cu 8 mai mult. Henry nu își aminteÈ™te că ar fi cunoscut-o (pentru că încă nu a ajuns la vârsta de 36), dar se îndrăgosteÈ™te iremediabil de ea È™i se căsătoresc. De aici totul devine o înlănÈ›uire de evenimente care vor să te ducă, filă cu filă, spre mesajul central al cărÈ›ii: ”iubirea adevărată învinge tot, chiar È™i graniÈ›ele timpului”. Mi-a plăcut la nebunie mesajul cu care rămâi la final… fără să îți uiÈ›i condiÈ›ia de simplu muritor, te simÈ›i un fel de erou. Pentru că È™tii că ai la îndemână ceva cu care poÈ›i îndoi graniÈ›ele timpului È™i ale logicii: iubirea.

Ce mi-a plăcut foarte mult la romanul scris de Audrey Niffenegger (publicat în 2003) a fost faptul că diversele momente din viața celor 2 sunt povestite din perspectiva amândurora. Mai mult, prin stilul de narațiune (nelinear), Audrey reușește să creeze un sentiment de bulversare și rupere temporală și cititorului, devenind astfel mai empatic cu personajele.

time travelers wife

Ecranizarea cu acelaÈ™i nume a fost lansată în 2009. De adaptarea romanului în scenariu s-a ocupat Bruce Joel Rubin, care a scris È™i ”Ghost” (se simte pe alocuri…). Robert Schwentke semnează regia, iar protagoniÈ™tii sunt interpretaÈ›i de Eric Bana (l-aÈ›i mai văzut probabil în ”Hulk”, ”Troia” È™i”Hanna”) È™i Rachel McAdams (care a jucat ulterior în ”Sherlock Holmes”, ”Midnight in Paris” È™i”The vow”). Castingul mi s-a părut reuÈ™it… jocul actorilor la înălÈ›ime. DAR… s-au pierdut atât de multe elemente din carte! Mult prea multe! RelaÈ›ia lui Henry cu tatăl său, drama copilăriei sale È™i încercările lui Henry de a schimba firul destinului, complexitatea relaÈ›iei cu Ingrid (în film personajul ei nu apare deloc, dar în carte are o secvență-cheie), etc.

AcÈ›iunea din ”SoÈ›ia călătorului în timp” are un iz uÈ™or neverosimil È™i în carte, dar în film se pierd de tot explicaÈ›iile È™i construcÈ›iile logice pentru situaÈ›ia expusă. Un mare neajuns este È™i că finalul ecranizării este puÈ›in diferit de cel al cărÈ›ii, pierzând mult substrat. Pe de altă parte, nu È™tiu dacă ar fi făcut sens, cu restul elementelor scoase… AÈ™adar, recomandarea mea e simplă: citiÈ›i cartea È™i vedeÈ›i filmul doar pentru chimia foarte bună dintre Eric Bana si Rachel McAdams.

Voi ați citit cartea? Sau ați văzut filmul? Care v-a plăcut mai mult din cele două?