În acest weekend, după cum deja v-am povestit, am fost la mare. Cum nu concep să merg pe plajă fără o carte bună de lecturat, am trăit o adevărată dramă interioară când am constatat că, din oboseală şi repezeală, nu am luat în bagaj nicio carte. Noroc că Raluca luase două şi a putut să fie astfel generoasă.

Evident, nu puteam face nazuri, aÅŸadar am început să citesc “Magazinul de Sinucideri” (de Jean Teule) fără să ÅŸtiu mare lucru despre el. Titlul ÅŸi coperta îmi gâdilau curiozitatea, dar nu mi-am setat niciun fel de aÅŸteptări.

Premisele cărÅ£ii îmbină frumos originalitatea cu macabrul ÅŸi absurdul: într-un viitor apocaliptic o familie deÅ£ine un Magazin cu o largă paletă de opÅ£iuni pentru sinucigaÅŸi. Vă spun, cu mâna pe inimă, că deÅŸi am o imaginaÅ£ie bogată, nu mi-am închipuit până acum cât de variate pot fi metodele…

Familia Tuvache ÅŸi-a crescut copiii întru completă depresie ÅŸi acceptare a morÅ£ii iminente ca pe o binecuvântare. Să fii deprimat ÅŸi lipsit de motivaÅ£ie este normalul. Deaceea Alan, cel de-al treilea copil (apărut ca o greÅŸeală – cei 2 soÅ£i au vrut să testeze noile prezervative găurite destinate celor care doreau să moară contactând o boală venerică), devine un fel de blestem ÅŸi pată în renumele familiei, când începe de bebeluÅŸ să zâmbească ÅŸi ulterior să fie de un optimism incurabil. Dar incurabil! Nici tabăra disciplinară nu a reuÅŸit să îl facă să vadă partea goală a paharului ÅŸi nici ameninţările constante ale părinÅ£ilor nu au avut efect.

Pentru mine povestea spusă de “Magazinul de sinucideri” a fost un fel de satiră, o ironie fină asupra lumii de azi ÅŸi a fost o porÅ£ie curată de optimism. Pe parcursul celor 120 de pagini naraÅ£iunea curge lin, metaforele macabre te fac să râzi (deÅŸi imediat te pun ÅŸi puÅ£in pe gânduri) ÅŸi devii spectator la o simplă demonstraÅ£ie despre cum, indiferent de context, lumea poate deveni frumoasă, despre cum viaÅ£a merită trăită. Alan reuÅŸeÅŸte să îi schimbe pe toÅ£i cei cu care intră în contact în OraÅŸul Religiilor Dispărute. Printre mesajele pe care Jean Teule încearcă să le transmită, de mine s-a lipit cel mai bine acesta: oricât de rău merg lucrurile, oricât de nefast pare destinul tău, stă în puterea ta să schimbi ceva, să găseÅŸti o rază de lumină. Singurul rău ireversibil e moartea…

Finalul m-a dezamăgit puÅ£in (o să vă las să aflaÅ£i singuri care era ÅŸi dacă este justificat), însă nu îmi dau seama ce altă soluÅ£ie, mai bună, ar fi putut exista pentru încheierea poveÅŸtii. Cartea face parte din colecÅ£ia “Strada FicÅ£iunii” oferită de Editura All. Ce alte cărÅ£i mi-aÅ£i mai recomanda din această colecÅ£ie?