“Armele” mele cele mai de preţ au fost şi vor rămâne cuvintele. Cele pe care le scriu, pe care le imaginez şi apoi le aştern pe foaie, cele pe care le găsesc alb-negru pentru ca apoi să le colorez, cele pe care le citesc şi le pătrund dincolo de primul strat, cele pe care le împletesc în scenarii de teatru sau film, cele din care modelez personaje a căror existenţă poartă mesaje Universului, cele pe care le adresez publicului, prietenilor, străinilor… Secretul vocaţiei de regizor stă în talentul de a şti să spui o poveste. Cuvintele sunt cele de la care pleacă totul, literele sunt purtătoarele de taină.

Nu aş fi ceea ce sunt azi dacă nu ar fi existat în viaţa mea o persoană care să simtă al meu talent în jocul de-a poveştile, în dansul cu vorbele. O persoană care să creadă în mine chiar şi când eu nu o făceam. O persoană care să îmi arate câtă frumuseţe ascunde în ea arta, câtă viaţă stă în filele unei cărţi, câtă magie se întâmplă pe o scenă de teatru. Acea persoană este profesoara mea de română din liceu, doamna Mihăiţa Georgeta.

profa romana

*nu mă căutaţi în poză, eram în spatele aparatului.

Îi mulţumesc pentru că mi-a ghidat paşii pe drumul pe care pornisem intuitiv, dar temător. Îi mulţumesc pentru bibliografiile lungi care mi-au descoperit poveşti din care imaginaţia mea s-a hrănit. Îi mulţumesc pentru privirea de ansamblu pe care mi-a oferit-o. Îi mulţumesc pentru aplauzele din timpul pieselor de teatru din liceu… acolo a luat naştere regizorul din mine. Îi mulţumesc pentru încredere, pentru sprijin, pentru zâmbet. Îi mulţumesc că mă păstrează şi azi la loc sigur în inima ei şi îmi face prima zi din an mai frumoasă. Dar mai ales îi mulţumesc pentru poveştile pe care mi le-a inspirat. Cu gândul la ea am participat, alături de colegii mei de la INTUITEXT, la realizarea campaniei “Cu drag, profesorului meu”.

“Acesta este modul nostru de a spune MULŢUMESC profesorilor de ieri şi de astăzi. Ei ne-au învăţat, ne-au fost alături, ne-au deschis drumuri. Ne-au format ca Oameni şi ca Profesionişti. Pentru toate acestea le datorăm respect. Un buchet de flori. O reamintire. O poveste.”

Suntem ceea ce suntem pentru că, la un moment dat, CINEVA a crezut în ceea ce ochii nu pot vedea. Vă invit să faceţi parte din campania “Cu drag, profesorului meu” şi să povestiţi despre acel cineva. Nimic nu îmi încântă inima mai tare decât o poveste frumoasă. A voastră care e?