Te afli intr-o relatie interumana sau intr-o situatie, care mai implca cel putin inca o persoana. Ca totul sa fie bine este indicat sa comunici: ceea ce doresti, ceea ce simti, ceea ce poti, etc. Dar ce te faci cand nu esti inteles? Oare oamenilor nu le mai ajunge exprimarea prin viu-grai?! Sa luam un exemplu:

Mirabela e cu Nicu. Mirabelei nu ii place ca Nicu uita de… ziua ei, sa zicem. Mirabela ii comunica lui Nicu cat de important e pentru ea ca el sa tina minte. O data… de doua ori… de 3 ori… deja de la a 4-a oara incepe sa ii comunice acest lucru violent. => Nicu va tine minte, dar nu inainte de a-i comunica Mirabelei este o fiinta neintelegatoare, isterica si dificila. Sau doar isi formeaza aceasta opinie, fara sa i-o comunice. Cam pueril exemplul, dar dupa cursul de “Institutii culturale” nici ca as putea scoate ceva mai inteligent la ora asta…

Am sesizat fenomenul descris mai sus (ATENTIE! Rolurile se pot inversa… si nu se aplica doar la relatiile de cuplu. Ci si la cele de prietenie, la cele profesionale, de colegialitate, etc.) zilnic. De ce se petrece?! Are cineva o explicatie plauzibila? De ce comunicarea directa nu mai este eficienta? De ce in spatele ei trebuie sa stea gesturi marete si extreme ca sa se observe o schimbare?

E asa greu de inteles ceea ce simte o persoana? Chiar si cand iti explica punctual?… Sunt nedumerita.

*se vede ca a inceput facultatea, dupa numarul meu de posturi… Oh, well… I’m trying, i’m trying!