Sunt multe lucruri care creează dependență: cafeaua, alcoolul, tutunul, diversele narcotice, pornografia… ba chiar și selfie-urile! Dar sunt puține dependențe constructive… Ok, ok. Dependența în sine nu are conotații pozitive și ca orice lucru în exces nu poate fi ceva bun… Dar parcă e mai ferice de dependenții de cafea decât de cei de țigări, nu? Ei bine dependentul de citit cred că e cel mai câștigat dintre toți dependenții!

Dar sunt puțini autori care efectiv să îți creeze o dependență, nu? Eu una nu îmi întâlnisem nașul până acum. Asimov aproape că reușise, dar tot am lăsat ”Fundația” pe noptieră neatinsă ceva zile. Ei bine, Agatha Christie m-a intoxicat!

agatha christie

Totul a început cu mini-vacanța de Paște de la Târgul Mureș. Mi-am luat la mine doar o cărticică subțire pe care am terminat-o încă de pe drum – am omis că nu eu sunt șoferul de serviciu și m-a lovit plictiseala pe drum. Care-i lung. Iar cartea era scurtă… s-a dus repede. Am puține zile de vacanță și sunt printre singurele ocazii când mă pot delecta în voie cu romane, ca atare regretam nespus să nu pot face asta. Majoritatea magazinelor erau închise, dar am găsit un fel de Diverta de a lor (Alexandria sau ceva de genul acesta). Doar că ȘOC și GROAZĂ! După 40 de minute nu găsisem niciun SF sau Fantasy demn, iar literatura clasică era cam lipsă. Aveau toate romanele lui Coelho, dar… nu mersi!

Fix când mă pregăteam să ies, iritată și dezamăgită, al meu zice: ”Nici Agatha Christie nu-ți place? Au un stand cu mai multe titluri…”. Hmmm… ”e pe lista mea de MUST READ”, îmi spun în sinea mea. Cumva, până acum, nu citisem niciuna din cărțile ei. Voiam neapărat să citesc ”Crima din Orient Express”, ca să mă pot uita la film. Nu o aveau… majoritatea titlurilor mi-erau necunoscute. M-am oprit asupra unuia care îmi suna mai familiar: ”Moarte pe Nil”. Așa a început…

moarte pe nil

A doua zi plângeam cu lacrimi de crocodil (metaforice) că e totul închis și nu pot să mai iau o carte, că atât m-a dus pe mine mintea! Să îmi cumpăr doar una… pe care am citit-o pe nemâncate! (Serios! La toate mesele în familie pe la care ne-am perindat, eu am avut cartea după mine și mai furam câteva paragrafe printre 2-3 topicuri de discuție.)

Cum m-am întors în București am intrat într-o librărie și mi-am luat ”Crima din Orient Express” și ”Cei 5 purceluși”, cărți care m-au însoțit într-o vizită de Studiu în UK. Cărți pe care le-am citit inclusiv așteptând în rând îmbarcarea și împingând trolerul cu piciorul, pentru că nah… mâinile țineau cartea. De aici încolo comenzile mele la Libris au început să fie mai regulate decât facturile la Internet. Mi-am propus să îmi cumpăr toate romanele ei, ceea ce ar putea fi o problemă ținând cont că sunt 82 și nu cred că-s toate tipărite în România. (RAO ați început o treabă, terminați-o! Că intru în sevraj…) Momentan am reușit să achiziționez 42 și să citesc 12. Probabil că dacă nu ar trebui să lucrez ca nebuna, m-aș aliena pentru 2 săptămâni și aș termina tot raftul.

Mi-este destul de greu să vă descriu CE anume dă această dependență. Desigur, fiind romane polițiste există acea curiozitate clasică de ”Cine a făcut-o?”, însă e mai mult de atât. Investighezi o dată cu Poirot, te pierzi ușor în dialogurile simple ale personajelor, te trezești frecvent interogându-i în mintea ta (exact cum o face celebrul Inspector)… uneori chiar te apropii de adevăr, dar mai niciodată nu reușești să ai toate piesele de puzzle. Atunci te ambiționezi și îți spui că le vei avea la următorul caz! Și tot așa… Cel puțin acesta este efectul pe care îl are asupra mea.

Acestea fiind spuse… vă las! Trebuie să aflu cine e criminalul Arlei din ”Răul sub soare”! Aștept cu interes propriile voastre povești despre autori care dau dependență… Poate facem un grup de susținere sau ceva. 🙂