De cand ma stiu am momente in care inchid ochii si pot retrai perfect anumite lucruri marunte din trecutul meu. Nu le pot numi deja-vu-uri. E vorba de ceva in aer care, in mod subconstient, ma face sa inchid ochii si sa reconstitui cateva secunde din trecutul meu. Niciodata nu e vorba de amintiri cu semnificatii profunde.  Mai mereu sunt momente marunte, dar in care aveam o stare… asa… de intangibilitate, de fericire, de implinire.

Uneori mi-am dorit sa nu am aceasta capacitate. Poate fi tulburator, mai ales daca in prezent esti departe de starea aceea. Pe de alta parte, pot sa ma consider norocoasa. Uneori pot fi din nou ACOLO. Fie si pret de cateva secunde. Mereu am pastrat pentru mine, in mintea mea, acele ‘franturi’. M-am gandit ca, de acum, sa le scriu. In eventualitatea ca poate candva imi voi pierde aceasta capacitate.

Azi imaginea din capul meu era asa: cobor din tramvaiul 41 la statia Crangasi. Cobor la metrou, merg spre peronul care duce la Iancului. Traversez grabita culoarul, sunt imbracata intr-un palton negru lung. Am castile in urechi. Am telefonul Samsung D500 pe care incap doar 8-10 melodii. Le ascult pana le stiu pe dinafara si apoi le mai schimb. O melodie mi-a ramas foarte mult timp pe telefon. O ascult acum: “Matase Alba”. Ajung pe peron. Ceasul arata ca nu a mai trecut niciun metrou de 5 minute. Sunt putin adormita. Ma duc spre facultate. Am facut traseul acesta tot anul 1 de facultate. Peretele se lumineaza discret, aud vag suieratul de metrou. Metroul ajunge, astept sa coboare lumea. Ma urc ultima, totusi prind un scaun – fix la margine. Ma asez. Metroul porneste, privesc pe geam. In casti aud “Drumul matasii imi pare mult prea lung/ Iubirea mea se imparte si e departe!/ Amintirea ta, e matase alba!”, in timp ce metroul merge cu viteza – “Doua lumi strabat cu tine-n gand…”.

Acea zi, acele imagini montate prin privirea mea pe acea muzica… acea stare cu care parasisem casa in dimineata aceea, a carei data nu mi-o amintesc… toate acelea sunt undeva in mintea mea profund intiparite. De ce? Nu stiu. Dar e o imagine care nu m-a parasit de mai bine de 3 ani. Deci, probabil ca a fost cumva importanta. Pacat ca atunci nu am stiut. Daca as fi stiut, as mai fi pastrat-o asa in mintea mea?