Am avut două săptămâni negre. Multe incidente neplăcute. De atmosfera cărora nu am reuÅŸit să mă detaÅŸez în niciuna din zilele în care m-am pus în faÅ£a ferestrei de notepad să scriu… Åži mereu click-ul pe “x” îmi dădea un gust amar, pentru că ÅŸtiam că am o datorie… că trebuie să spun o poveste… că trebuie să nu o acopere “focul” uitării, aÅŸa cum cel fizic a făcut-o.

Chiar ÅŸi acum, la ceva timp de la momentul întâmplării, rememorarea incidentelor nu mă lasă să fiu lucidă ÅŸi să scriu. Voi incerca să nu judec, să nu mă întreb “de ce?” ÅŸi “cum?”. Vă voi povesti doar despre seara lui 26 octombrie.

Ora 21:20, zona BatiÅŸtei. Intru într-un supermarket, caut cu privirea raftul cu candele. Le văd repede. RoÅŸii, capace aurii sau argintii. Jos de tot stau unele albe, simple. E singurul pachet… îl iau. Plătesc absentă.

Ora 21:35, în faţă la TNB. O doamnă stă de vorbă cu 2 tipi, are în braÅ£e o pisică albă, învelită într-un fel de hăinuţă. Mă apropii de ea ÅŸi o întreb: “ÃŽmi cer scuze, aÅ£i venit pentru Flash Mob?”. Dă din cap că da. O întreb dacă pot să mângâi pisica, îmi spune că da. Astfel aflu că o cheamă Blache, este salvată relativ recent ÅŸi foarte fragilă, face periodic diverse tratamente.

Mă aÅŸez pe o bancă, scot din geantă pachetul de candele albe. Privesc spre zona unde staÅ£ionează maÅŸinile, căutând cu privirea o faţă cunoscută. Simt aerul rece ÅŸi îmi dau seama că vremea e destul de potrivnică azi. Nici ora nu e una bună de scos oamenii din casă… Suntem doar 5. Åži totuÅŸi sper să vină mai mulÅ£i. Petrec 10 minute cu privirea în pământ. Azi nu îmi aduc aminte la ce m-am gândit în acel timp. Åžtiu doar că atunci când am ridicat capul aleea găzduia deja 20-25 de persoane. Este 21:50. Privesc spre zona de maÅŸini… Văd faÅ£a pe care o aÅŸteptam… Mă recunoaÅŸte, ne salutăm din priviri ÅŸi ne strângem mâna. Fără cuvinte. Apoi ea sparge tăcerea: “Mă gândeam că ar fi frumos să aranjăm candelele într-un ÅŸir… cât de lung putem. Åži apoi să facem câteva poze… să le trimitem la Cluj… să ÅŸtie că…”. Da, un ÅŸir până la cer… o idee pe care Å£i-ai dori să nu o ai.

ÃŽn încă 5 minute observ că numărul oamenilor prezenÅ£i aproape s-a dublat. AÅŸezăm în tăcere candelele. E un ÅŸir mai lung decât credeam să fie. Mă face să zâmbesc. ÃŽntreb: “Oare din cei prezenÅ£i o cunoÅŸtea cineva personal pe Doamna Tereza?”. Răspunsul vine rapid: “Nu…”. Suntem 50 de oameni îndureraÅ£i de pierderea cuiva pe care nu cunoÅŸteam personal. Ce complex e sufletul uman! Åži câtă iubire trebuie să emane el pentru a câştiga respectul ÅŸi afecÅ£iunea necondiÅ£ionate a cel puÅ£in 50 de străini!… Mă uit la ceas ÅŸi îmi dau seama că într-un minut e 22:00… Doina ÅŸtie, dar cumva nu are tăria să o spună cu voce tare. Eu ÅŸtiu ÅŸi de ce… Sparg tăcerea… “E 22:00… ar trebui să le aprindem.” ÃŽmi amintesc că glasul meu abia s-a auzit, cuvintele mi-au părăsit firav gândurile. Cu toate acestea, simultan, de-a lungul ÅŸirului format, 3 oameni am început să aprindem candelele… ÃŽn 3 minute avem o alee de lumină caldă. Afara e atat de rece… dar candelele ard blând. Åži eu simt cum obrajii îmi iau foc… Nimeni nu a avut puterea de a spune cu voce răspicată “E ora 22:00”… Åži totuÅŸi este 22:00.

Cu fix 24 de ore mai devreme un adăpost privat de animale era incendiat. Cu aproape 24 de ore în urmă o femeie extraordinară, pe nume Tereza, refuza să părăsească adăpostul fără a salva din vieÅ£ile fiinÅ£elor pe care le îngrijea cu devotament de ani de zile. Cu aproape 24 de ore înainte încerca să deschidă uÅŸile ieÅŸirii dintr-un Infern creat de un “om”. Cu aproape 24 de ore înainte ajungea la zona unde erau pisicile, în ciuda fumului care nu o mai lăsa să respire ÅŸi a flăcărilor care nu iertau… Cu aproape 24 de ore înainte, Doamna Tereza îşi dădea seama că ieÅŸirea e blocată ÅŸi nu are cum să mai iasă. Cu aproape 24 de ore în urmă lua în braÅ£e pentru ultima oară pisica preferată ÅŸi o împingea prin spărtura din zid. Apoi încă un suflet. Apoi încă unul. Apoi totul devenea negru…

Cu 18 de ore în urmă ancheta stabilea că “o lumânare nesupravegheată” a mistuit o hală imensă. “O lumânare” a aprins din mai multe locuri focul ÅŸi a pus la lucru 3 auto-speciale timp de 6 ore. O lumânare pe care NU cel care a ameninÅ£at cu moartea ÅŸi care avea în palmares numeroase plângeri pentru violenţă a aprins-o, ci chiar Doamna Tereza care în atâţia ani nu a folosit altceva decât lanterne de capacitate mare.

Cu 10 ore în urmă aflam vestea: incendiu la Cluj, 121 de suflete au zburat spre cer. Unul al Terezei… Cu 9 ore în urmă Doina propunea să ne vedem la TNB, să aducem un mic omagiu. Cu 9 ore în urmă simÅ£eam o nevoie disperată de a face ceva, cât de mic, pentru un om atât de minunat. Cu o oră în urmă paÅŸii mei porneau spre o întâlnire pe care mi-aÅŸ fi dorit să nu o am niciodată. Cu 40 de minute în urmă plăteam niÅŸte candele pe care nu mi-aÅŸ fi dorit să fie nevoie să le aprind. Cu 20 de minute în urmă vedeam cum nu sunt singură. Cu 10 minute în urmă mâinile îmi tremurau ÅŸi nu îmi dădeam seama dacă e de la frig sau nu. Cu 5 minute în urmă se împlineau 24 de ore de când pămăntul era mai sărac…

Nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat la Cluj! Nu avem voie să uităm ce s-a întâmplat la Cluj! Nu putem să acceptăm ce s-a întâmplat la Cluj! N-avem nicio scuză să uităm ce s-a întâmplat la Cluj!… Azi, o petiÅ£ie. Mâine, un pas mai aproape de dreptate.

Rămas bun, Doamna Tereza! Şi datorită dvs., cândva, copilul meu va ştii că EROII sunt printre noi.