Finalul anului 2012… m-a dezvoltat personal mult. M-a obligat ”să trag de fiare”, din acest punct de vedere. A fost ca o sesiune intensă de fitness pentru nervii mei. Printre mult prea multele evenimente prin care am trecut, au existat și unele minore. De rezolvarea cărora nu m-am preocupat imediat, dar iată că încep să mă bântuie în 2013. Un astfel de eveniment minor a fost și faptul că înainte de Crăciun, am constatat că… mi s-a stricat claxonul de la mașină. A murit… pur și simplu. Ieri era, azi nu. A murit brusc și cu demnitate… fără să piardă din intensitate sau să scoată sunete chinuite.

Fiind perioada sărbătorilor nu am prioritizat programarea la service, mai ales că vorba aia… claxonul nu e un pion principal în arta condusului. Și am experimentat pe pielea mea ce înseamnă să fii șofer fără claxon… în București! E HORROR! Încep să cred că din cauza crizei tot mai mulți oameni au sărit peste controlul periodic oftalmologic… pentru că merg pe stradă (pietoni ȘI șoferi, deopotrivă) FĂRĂ să se uite! Eventual se uită în ecranul telefonului mobil… nu la drum. N-am pus mai multe frâne bruște ca în ianuarie 2013 în viața mea!

car honk

Aveam eu o teorie cum că flash-urile nu-s utile în situații în care X decide să ignore semnul de cedează trecerea sau să iasă cu spatele din parcare, în drum, fără să se asigure… și deși am fost contrazisă, iată că mi s-a confirmat: sunt inutile! E logic: dacă nu te vede că intri în el (forțat de decizia creierului său aflat pe pauză în momentele alea, dar asta e mai puțin important), nu o să vadă nici că îi bagi faza lungă în ochi… pentru că da, nu îi folosește!

Cred că acțiunile noastre ne reprezintă. Lăsăm amprenta personalității noastre în tot ceea ce facem. Inclusiv în șofat. Iar eu sunt o persoană dinamică, eficientă, spontană, vulcanică și… cu o mare doză de spirit justițiar. Ei bine, pentru mine claxonul era o extensie a vocii mele. Era avocatul care îmi apăra drepturile încălcate de huliganii șoselelor! Și acum… e mort! Și m-a lăsat să bântui prin jungla traficului bucureștean mută, fără posibilitatea de a spune traversărilor prin zone nepermise ”OBIECTEZ!”… Mi-e dor de claxonul meu! Nu îi voi mai subestima niciodată importanța… Gata, destul cu lamentatul pe blog! Mai bine sun degrabă la service.