Fără claxon, prin București
January 29th, 2013Finalul anului 2012… m-a dezvoltat personal mult. M-a obligat â€să trag de fiareâ€, din acest punct de vedere. A fost ca o sesiune intensă de fitness pentru nervii mei. Printre mult prea multele evenimente prin care am trecut, au existat È™i unele minore. De rezolvarea cărora nu m-am preocupat imediat, dar iată că încep să mă bântuie în 2013. Un astfel de eveniment minor a fost È™i faptul că înainte de Crăciun, am constatat că… mi s-a stricat claxonul de la maÈ™ină. A murit… pur È™i simplu. Ieri era, azi nu. A murit brusc È™i cu demnitate… fără să piardă din intensitate sau să scoată sunete chinuite.
Fiind perioada sărbătorilor nu am prioritizat programarea la service, mai ales că vorba aia… claxonul nu e un pion principal în arta condusului. Și am experimentat pe pielea mea ce înseamnă să fii È™ofer fără claxon… în BucureÈ™ti! E HORROR! ÃŽncep să cred că din cauza crizei tot mai mulÈ›i oameni au sărit peste controlul periodic oftalmologic… pentru că merg pe stradă (pietoni ȘI È™oferi, deopotrivă) FÄ‚RÄ‚ să se uite! Eventual se uită în ecranul telefonului mobil… nu la drum. N-am pus mai multe frâne bruÈ™te ca în ianuarie 2013 în viaÈ›a mea!
Aveam eu o teorie cum că flash-urile nu-s utile în situaÈ›ii în care X decide să ignore semnul de cedează trecerea sau să iasă cu spatele din parcare, în drum, fără să se asigure… È™i deÈ™i am fost contrazisă, iată că mi s-a confirmat: sunt inutile! E logic: dacă nu te vede că intri în el (forÈ›at de decizia creierului său aflat pe pauză în momentele alea, dar asta e mai puÈ›in important), nu o să vadă nici că îi bagi faza lungă în ochi… pentru că da, nu îi foloseÈ™te!
Cred că acÈ›iunile noastre ne reprezintă. Lăsăm amprenta personalității noastre în tot ceea ce facem. Inclusiv în È™ofat. Iar eu sunt o persoană dinamică, eficientă, spontană, vulcanică È™i… cu o mare doză de spirit justiÈ›iar. Ei bine, pentru mine claxonul era o extensie a vocii mele. Era avocatul care îmi apăra drepturile încălcate de huliganii È™oselelor! Și acum… e mort! Și m-a lăsat să bântui prin jungla traficului bucureÈ™tean mută, fără posibilitatea de a spune traversărilor prin zone nepermise â€OBIECTEZ!  Mi-e dor de claxonul meu! Nu îi voi mai subestima niciodată importanÈ›a… Gata, destul cu lamentatul pe blog! Mai bine sun degrabă la service.
Cred , parerea mea , ca mai util in traficul neandertalian al zilelor noastre decat un claxon , ar fi un exemplar din specia aceea pe cale de disparitie , un Hummer , varianta militara. Si inca odata imi exprim regretul ca nu imi permit unul ! cu claxon sau fara , sa-l vad eu pe ala care nu vede mastodontul de 2 tone venind …>:) Cred ca asta ar trebui in Romanica noastra draga , pentru ca despre respect in trafic nu poate fi vorba . Nici legea nu face mare lucru..nici partenerii de trafic nu dau semne de ameliorare a aptitudinilor sau atitudinii . Am fost in orase mari..fara sa mai enumar , soferii isi rabda cu stoicism soarta vitrega in blocaje de mai multe sute de metri fara sa claxoneze insistent sau sa-si trimita partenerii de trafic la origini , sau cu aluzii mai mult sa mai putin subtile la apartenenta la regnul animal..
Concluzia mea se vrea simpla..nu de claxon cred ca avem nevoie in viata asta rapida pe care o traim..ci de liniste , de stabilitate , si intoarcerea la natura cu tot ce ne ofera ea.
de pace. cu noi insine si cu ceilalti
parerea mea..
OSL