Deseori se întâmplă să citesc istorisiri ale altora despre vacanţele de vară petrecute la ţară şi despre aventurile lor, despre viaţa idilică de acolo. O viaţă idilică la al cărui peisaj zâmbesc şi imediat oftez… Deşi mereu am putut observa şi înţelege frumuseţea acelei lumi, în realitate nu am putut să o interiorizez niciodată.

Ai mei au încercat, de câteva ori, în copilărie, să mă trimită la bunica la ţară. Ei, ca şi mine, sunt născuţi şi crescuţi în Bucureşti, dar s-au bucurat de vacanţele petrecute prin sătuce de lângă Bezdead sau Scorniceşti. Eu, pe de altă parte, nu am reuşit să mă adaptez acelei lumi. După o săptămână începeam cu rugăminţi fierbinţi de întoarcere a mea pe străzile citadine.

Apa aceea de fântână sau izvor, cu gustul prea-lăudat de toată lumea… mie îmi provoca bubiţe pe corp şi trebuia să fiu lăsată acolo doar împreună cu baxurile de apă plată/minerală. Nu înţelegeam jocurile de pe uliţă şi mă refugiam în cărţile mele. Iubeam în mod sincer animăluţele, mă ataşam de ele şi apoi le căutam peste tot… ca să aflu că deveniseră supă, friptură sau mai ştiu eu ce.

Arahnofobia mea mă ţinea atentă la toate insectele, ca să fiu sigură că nu e vreo arahnidă printre ele. Aşadar, când stăteam în aer liber, eram mereu încordată.

Pentru mine frumuseţea satului exista până în momentul în care trebuia să o trăiesc, nu doar să o privesc într-un film sau în paginile unei cărţi. La extrema opusa, mereu am putut simţi pulsul fiecărui oraş în care am mers. Pentru mine oraşele au enigme de dezlegat, au o identitate distinctă, cu un parfum anume, pe care mereu îl descopăr cu o plăcere interioară deosebită. Dintre a sta pe prispa casei cu o cană de lapte de vacă în mână şi a vizita un muzeu, a doua variantă va face mereu mai mult sens, pentru mine. Dintre a mă plimba pe uliţă şi a lua la picior străzile oraşului, a doua variantă îmi va aduce mai degrabă un zâmbet pe faţă şi o poveste în minte.

Regret că nu pot înţelege cu adevărat istorisirile despre viaţa la sat şi cumva simt că pierd ceva… dar ce pot face? Sunt o fată de oraş. Cu acreditare. 🙂