Am ajuns să mă împac cu ideea că orice aș face nu voi uita niciodată de septembrie. De 1 septembrie. Copil fiind, apoi adolescentă, am trăit mereu cu zâmbetul pe buze la finalul verii. Ce dacă se încheia vacanța de vară? Pe 1 septembrie era petrecere mare! Ca pentru un frate mai mare. Ba chiar mai cu fast, căci dacă am fi fost frați pe bune nu știu dacă ne-am fi înțeles atât de bine. Pe 1 septembrie deveneai mai înțelept, Rav!

Apoi, într-o zi, totul s-a schimbat. Din acel moment 1 septembrie a durut ca nimic altceva… ca un reminder constant al faptului că nu mai eÈ™ti lângă mine. Mi-am zis că urăsc toamna din acel moment! Am încercat cât am putut… până am obosit. Fir-ar să fie, Rav… realitatea este că luna septembrie e mai frumoasă ca oricare. Apoi am încercat să uit, să ignor complet că există. Dar ca un ceas elveÈ›ian (ba chiar mai precis!) subconÈ™tientul meu face ravagii în fiecare 31 august noaptea. AÈ™a de bine l-am setat noi pentru sărbătoarea de 1 septembrie, că are grijă să nu lipsesc de la întâlnire. Chit că am mutat-o în vis…

september

Acum cred că mă împac cu ideea, Rav!… Da, abia acum. Eh, È™tii doar că îmi ia mai mult… încăpățănarea, bat-o vina. N-o să uit de septembrie. La fel cum n-o să uit de tine. Realitatea este că ascult melodia asta în fiecare an, de ziua ta.

Pentru că îi simt fiecare cuvânt… È™i îmi place să cred că mă auzi. Că È™tii. E ok, nu îți face griji. Chiar dacă uneori, când mi-aduc aminte de noi sau când aud strigat prenumele ”Răzvan”, ochii mă trădeaza È™i ceva dinauntrul meu vibrează lunându-mi aerul preÈ› de câteva secunde, È™tiu că suntem bine. Amândoi. ÃŽn lumi diferite.

P.S. ”It’s just that I recall September
It’s just that I still hear your song
It’s just I can’t seem to remember
Forever more those days are gone”