Nu te-am cunoscut… nici macar nu te-am zarit din intamplare cat inca erai in viata, cat inca alergai fericit prin parc cu urechile in vant. Nu mi-ai ros sandalele si nu te-am tinut in brate cand erai cat palma. Nu stiu cum ti se simtea pielea de pe pernute pe pieptul meu cand dormeai pui mic si doreai sa simti caldura. Nu ti-am auzit niciodata latratul si nu stiu exact cat de mari erau ochii tai cand priveai vesel la usa cand se apropia vremea sa fii scos afara. Nu ai fost catelul meu… nu pe mine m-ai lins pe maini cand te mangaiam si nu mie mi-ai facut serile mai frumoase si viata mai vesela. Nu pe mine m-ai facut sa ma simt mai in siguranta si mai putin singura. Nu pe mine m-ai enervat cu personalitatea rasfatata si nu mie mi-a parut rau ca ti-am dat o palma putin mai tare decat voiam. Nu stiu exact ce fata faceai cand erai certat si nici ce trucuri stiai ca sa ma impaci, cand faceai boacane. Nu eu am poze cu tine din toate etapele tale de viata si nu mie mi-ai imprastiat cumparaturile prin apartament. Nu langa patul meu ai dormit credincios in fiecare noapte. Si nu la respiratia mea ai ciulit urechile. Si nu mie mi-ai alungat tristetea cand oamenii m-au ranit sau m-au dezamagit.

Nu iti stiu nici macar numele… dar te-am plans azi. Pentru ca pentru cineva ai facut toate acelea. Pentru cineva care era in spital, in timp ce tu iti dadeai duhul pe trotuar, in timp ce pe autoritati le durea in cur. Am plans de neputinta… si vreau sa stii ca IMI PARE RAU! Din tot sufletul… imi pare atat, atat de rau. Sa stii ca au fost oameni care au incercat sa faca ceva. Ne-a pasat de tine si ne-am simtit mici si neinsemnati. Iar stapana ta… STIU sigur ca te-a iubit enorm. O SIMT si o STIU. Dupa cat de frumos erai ingrijit, dupa cum la 7.30 dimineata a iesit cu tine sa te duca in parc si dupa cum, cu grija, deloc grabita, a traversat pe la trecere. Ea te-a iubit, iar noua ne-a pasat. Sper ca asta va sterge putin din modul barbar in care ai murit si in care trupul si ultimile clipe de viata ti-au fost tratate de cei care ar trebui sa ne asigure linistea, integritatea, siguranta. Nu vei fi uitat… stiu si asta.

Ramas bun, catel scump si nevinovat!

Nota: Puteti citi mai multe aici, unde sunt prezentate si niste poze pe care eu nu le vreau aici. (Un sofer a intrat, pe trecerea de pietoni, in zona Tineretului, intr-o femeie si cei 2 caini ai ei. A fugit de la locul accidentului. Pe femeie a luat-o SMURD-ul, un caine a fugit si al doilea, lovit din plin, s-a tarat pe trotuar unde a murit sub privirea nepasatoare a Politiei Romane care a facut clar celor prezenti ca e un caine si atat… Cei care au incercat sa il ajute nu au putut, deoarece nu putea fi ridicat decat de un serviciu de specialitate – avea fiecare osisor rupt. In cateva minute totul a devenit “PREA TARZIU”.

Nota 2: Sunt sofer de 5 ani, uneori nu respect toate regulile. In 5 ani, multumesc lui Dumnezeu, am reusit sa nu omor nicio fiinta vie. Nici macar o vrabie nu mi s-a lovit de parbriz. Eu franez inclusiv cand vad stoluri de pasari. Eram in masina cu cineva care a lovit o pasare si imi aduc aminte ce gust de fiere am simtit in gura… fara sa fiu eu la volan. Sunt cazuri in care iti sare in fata si NU ai cum sa eviti. Aici NU a fost un asemenea caz. Dar sunt sigura ca si daca mi-ar iesi un caine in fata (nici nu mai vorbesc de un copil, de un om) si l-as lovi fara sa fie vina mea, m-as simti cumplit si as face tot ce pot pentru el. Pentru ca asa e normal… un om trebuie sa aiba respect pentru VIATA. Situatia de azi, pentru mine, e simpla: I-A LASAT SA MOARA! Punct. Orice rahat cu spaima si blocajul si alte subterfugii pseudo-psihologice sunt pretexte. Pretexte false. I-a lasat sa moara! Nu e OM! Si nu merita drepturile pe care oamenii le au!