V-aţi gândit vreodată că mereu aşteptăm cu bucurie vara? Chiar dacă nu ne place în mod deosebit căldura, chiar dacă nu ne dăm în vânt după bronz, chiar dacă nu suntem fani impătimiţi ai mersului la mare şi chiar dacă nu avem în topul preferinţelor culinare produse specifice verii, totuşi, majoritatea aşteptăm cu bucurie vara. Ca pe un fel de vestitor al unor zile mai bune, mai pline de zâmbet.

Mi-am dat seama de acest lucru în ultimele zile de mai când, după promisiunea plină de soare şi grade Celsius de pe 1, au urmat zile nesfârşite de ploaie. De fiecare dată când vedeam afară cât de departe sunt de vară, mă posomoram. Chiar şi acum, la gândul că prognoza anunţă un iunie ploios, mai că îmi vine o lacrimă în colţul ochişorului meu firav de roşcată.

Va mărturisesc că eu nu suport să mă bronzez, fac rapid insolaţie, căldura nu e ceva ce pot tolera cu uşurinţă (în timp ce iarna pot ieşi în tricou şi geacă de blugi, pe timp de vară aparatul de aer condiţionat lucrează din greu să obţină în cameră cele 24 de grade pe care eu le consider necesare confortului meu). Mai nou, nici să merg la mare nu mă mai fascinează. Am obosit să tot car pe plajă cele două umbrele care să mă apere de soarele pe care nu îl suport… Şi cu toate acestea, venirea verii e ceva ce aştept cu bucurie, ca pe un fel de curcubeu după ploaie.

Cred că am dezlegat şi misterul: aşa m-a obişnuit copilăria. Când eram mică ştiam că venirea verii înseamnă premiile şi cadourile de final de an şcolar, o vacanţă lungă de 3 luni, multe jocuri pe calculator, multe aventuri pe strada cu ceilalţi camarazi de joacă, ore târzii de culcare (care altfel nu prea mi-erau permise), filme cu nemiluita şi multe cărţi cu poveşti fascinante. Acum nu mai am timp pentru toate acestea, pentru că venirea verii nu aduce şi 3 luni de concediu. Nu plătit, cel puţin. Ca atare a-i zice că dacă motivele au dispărut, ar trebui să dispară şi entuziasmul. Ei bine, nu! Găsesc alte motive: pentru că pot purta rochiţe mai colorate, pentru că pot merge în săndăluţe cu multe fundiţe, pentru că pot mânca îngheţată cu mai multă poftă, etc. Şi cred că peste 30 de ani, când acestea nu vor mai fi motive plauzibile de bucurie, voi găsi altele. Pentru că e o formă de a mă agăţa de un anume feeling din copilărie. Pentru că aşa am învăţat de când lumea: să aştept vara cu bucurie!

Voi ce atitudine aveţi când vine vorba de venirea verii? De ce o aşteptaţi cu bucurie?