*Warning: Acest blogpost este puțin mai lung. Bear with me, please! 

Știu că nu e frumos să începi așa un articol de aceea vă zic că stă să plouă aici în partea asta de Moldovă! La cât de cald e… Îmi amintesc de cum aproape ne-a prins ploaia pe pietonala din Alexandria, săptămâna trecută. Mă întorceam pe la miezul nopții cu echipa de montaj și imagine la cazare și mi-amintesc cum am reacționat când primii stropi răcoroși de ploaie s-au spart de corpurile noastre aproape inerte de la atâta oboseală. Bun, bun! Știu că sunt prea multe informații al cărui context nu-l cunoșteți. Șiii…Laura, știu că acum probabil te întrebi dacă așteptam să plouă ca să fac analogia asta și să-mi amintesc să scriu despre IDEO IDEIS! Puțină dreptate ai, așteptam o ploaie. Așteptam ceva care să mă impulsioneze. S-au mai petrecut câteva lucruri săptămâna asta și pentru a scrie despre toate trebuia să încep cronologic. Și iată-ne aici! (vorbesc prea mult, nu citiți nici voi chiar tot!)

Probabil că ați auzit despre Ideo Ideis. Nu? Bine! Glumesc. Nu e bine! Cum să fie bine să nu știți că Ideo Ideis este cel mai mare, este singurul Festival de Teatru Tânăr din România care de 10 ani funcționează pentru resuscitarea culturii prin voința unei echipe organizatorice curajoase și a unui număr impresionant de voluntari?! Da. Iar eu o să vă vorbesc despre el din două perspective, pentru a încerca să ofer o viziune de ansamblu asupra a ceea ce se petrece timp de 10 zile la Alexandria, în județul Teleorman.

11745482_898097020255985_4750882711578511082_nAm început ca junior pentru departamentul de producție în 2014. Aveam nevoie de o notă la Practică și cineva m-a trimis la Gabi, care întâmplător avea și ea nevoie de un junior drăguț și responsabil pentru Ideo Ideis #9. Și cum eu eram o drăguță, responsabilă avea să afle mai târziu că sunt, mi-a făcut bagajele pentru Alexandria. Inițial am crezut că producție pentru un festival căruia în fiecare an îi cresc aripile parcă tot mai mult, înseamnă organizare pentru locație,  echipe de filmare, cazare, masa participanților, tot tacâmu’.  S-a dovedit că eram micuță și prostuță, pe lângă drăguță. Junioara departamentului de producție avea să afle că, de fapt, ea nu mai trebuie să fie speriată, că oamenii fac totuși de 9 ani un festival descurcându-se chiar foarte bine fără ea, că au tot ce le trebuie și că ea, sub supravegherea lui Gabi trebuie să verifice și să ajute la buna desfășurare a lucrurilor atunci când vine vorba de filmarea spotului de prezentare al festivalului, clipurile cu trainerii, clipul cu Shtanga Boyscele cu voluntarii. De asemenea, trebuia să mă asigur că materialul filmat ajungea la montaj pentru postproducție, că  cele două echipe (cea video și cea de montaj și sunet) au tot ce le trebuie pentru a lucra în condiții bune și că echipa care ajungea la Alexandria pentru prima oară, ca și mine de altfel, cea a carului de transmisie live, să-și desfășoare activitatea astfel încât să vadă lumea spectacolele trupelor de teatru pe site-ul Știrilor PROTV. S-a întâmplat și asta.  Am fost cu o două luni înainte în București pentru filmările ante-festival, am făcut asta și în timpul festivalului, dar nu aș fi făcut-o dacă nu mă motivau oamenii plini de entuziasm din jurul meu. Simțeam că mi-e drag să petrec timpul cu o echipă atât de tânără, frumoasă și pasionată de teatru și film pe care ajungeam să o cunosc cât de cât. Am mai citit unele articole despre cât de molipsitoare e experiența Alexandria și pot să vă spun că oamenii nu mint. E autentică, e!

Și-acuma, fiindcă v-am spus în mare cu ce mă ocupam pe-acolo, aș face bine să amintesc câteva lucruri pe care le făceam atunci când nu făceam ce trebuia să fac. Ăăă…participam la ateliere. Ca junior producător aveam timp să  particip la cele patru zile de ateliere, la spectacolele liceenilor și, bineînțeles la spectacolele invitate. Sala Casei de Cultură și cea de la Conciato au fost pline în fiecare seară cu teatru. Au respirat teatru atunci cât pentru cele 355 de zile când nu li s-a dat ocazia. Pe cuvânt de cercetaș, cu mâna pe inimă și cu degețelul mic pe culoarea roșu vă spun că ce se întâmplă la încălzirea de dimineață și la ateliere de teatru este fantastic. Energia molipsitoare a puștilor, senzația pe care o ai atunci când ești în preajma lor și bucuria din ochii trainerilor atunci când realizează că pe copiii ăștia din fața lor îi doare sufletu’ pentru artă sunt unele dintre puținele lucruri pe care le-am văzut la Ideo Ideis#9. Recunosc că la ateliere mi-am mai îmbunătățit coordonarea, am căpătat un curaj mai mare de a vorbi în public, am mai învățat câte ceva despre scrierea dramatică și  mi-am făcut prieteni. Ediția de anul trecut a fost pentru mine una de care m-am bucurat pentru și împreună cu participanții la propriu, deoarece am fost alături de ei în timp ce treceau prin întreaga experiență. Am înțeles Ideo Ideis jucându-mă și muncind pentru el.

Anul ăsta însă, Ideo a fost altfel pentru mine. Mi-a dat ocazia să nu mai particip atât de mult, ci să muncesc mai mult. De parcă asta m-ar deranja?! Trebuie să înțeleg și eu că odată ce înaintez în vârstă, îmi cresc responsabilitățile! Un badge pe care scrie producător executiv atârnă mai greu la gât decât unul pe care scrie junior producător. Dar nu-i bai! De fapt, un bai tot e: nu am mai fost cu participanții în teren, nu am mai râs cu cei mici, nu m-am mai jucat! (Asta ca să vă faceți o idee mică, mică despre cât are de muncit un producător în timpul festivalului, că mai e de treabă și înainte și după; ceilalți membri ai echipei de organizatori depunând un efort imens pentru a acoperi toate celelalte departamente.) Nu m-am supărat. În condiții normale aș fi făcut-o, dar acum nu a fost cazul. De ce? Mi s-a oferit încredere. Mi s-a oferit încrederea că nu o s-o dau în bară, încrederea că fac față provocărilor și responsabilităților din ce în ce mai mari. Pentru încrederea asta, îmi găsesc eu ceva de joacă pe-acasă! Clipurile de anul acesta le găsiți aici și aici. O parte din marea de adolescenți veselă se află în poza de mai jos. Expresiile lor: Priceless!

Foto: Vlad Catană

Foto: Vlad Catană

Ideo Ideis#10 a luat sfârșit, dar abia când o altă ediție se termină, festivalul începe. Și iar începe!