Ziceam intr-un post recent, dar si intr-unul mai vechi (care nu cred ca se mai afla azi pe blog), cum amintirile provocate de anumite arome si de anumite melodii, aduc trairi foarte puternice. Te pot transpune ACOLO, ATUNCI pret de cateva fractiuni de secunda. Atribui, inevitabil, un tip de muzica unei anume perioade din viata ta… unui anume om. Am regasit ideea pe un blog drag mie, Povestiri din orasul viu. Da… sunt barbati care au facut parte din viata mea si au luat cu ei anumite melodii.

Asadar… a fost candva, pe vremea cand eram o pustoaica naiva si visatoare, un om care mi-a schimbat definitiv mentalitatea. Nu in rau… dar nici in bine. Sa zicem ca m-a facut mai pragmatica si mai sceptica vis-a-vis de barbati, decat mi-as fi dorit. Cu el asociez orice aud de la Directia 5, dar mai ales:

A urmat apoi omul cu care mi-am petrecut aproape 4 ani din viata. Si cu care am crezut ca imi voi petrece tot restul vietii. Care mi-a dat un inel micut, cu o piatra alba, intr-o zi de martie. Si pe care am crezut ca voi avea sa nu il dau niciodata jos. A fost iubirea mea inceputa in ultimul an de liceu si terminata in anul 3 de facultate. A fost omul cu care am invatat tot ce cred ca imi trebuie sa stiu pentru viata. A fost cel pentru care am invatat sa gatesc, desi detest asta. A fost omul in care am crezut mai mult decat in propriul Dumnezeu. A fost omul cu care i-am crescut pe Figaro si Aida, cu care mi-am petrecut 4 Craciunuri. A fost cel care ma gasea adormita pe partea lui de pat, cand lucra pana tarziu. A fost cel care m-a avut pe vremea cand credeam in basme si printese si happy-end-uri. A fost cel cu care am colindat fiecare colt din centrul Bucurestiului si fiecare alee din Cismigiu. Cu care jucam rentz si ma certam ca imi da popa de rosu pana unul dintre noi zicea ca nu mai joaca.

Cu care am stat, alaturi de 2 prieteni buni (azi despartiti si ei), in rondul de la Kisselef nopti si nopti la rand, in masina, cu bani cat pentru o sticla de Cola si un pachet de tigari. Alaturi de care m-am apucat sa colectionez testoase (nu vii). Alaturi de care am simtit ce inseamna sa ai o familie, cu pranzuri de duminica si sarbatori cu parinti. Si care, cand a ales sa ma insele a distrus in mine ceva ce nu va putea fi nicicand reparat: increderea. In ceilalti, in mine. Stiu ca nu a facut-o in cunostinta de cauza. Pentru ca nu am insemnat atat de putin pentru el. Stiu ca nu stia cand a ales sa ma insele prin ce agonie voi trece invatand sa raportez fiecare alee din Cismigiu DOAR la mine, alaturi de alte zeci de locuri. Stiu ca nu stia ca de fiecare data cand voi auzi Iris o sa ma doara. Stiu ca nu dorea sa am un nod in gat cand trec la intersectia Timisoara cu Brasov. Stiu ca nu stia ca pentru mine se va pierde sensul cuvintelor “pentru totdeauna”, “siguranta”, “doar pe tine”. Stiu ca nu stia ca ma condamna sa fiu o fiinta speriata sa mai iubeasca cu tot ce are, o fiinta care se teme in fiecare moment de tradare, dezamagire. Stiu ca nu stia ca ma va lasa fara incredere in visele mele, dar cu un dor imens. Care, in timp, nu va mai fi directionat spre el. Dar va fi. Chiar daca nu de el, in sine, mi-e dor… de momente ale vietii noastre, imi e. Si pentru astfel de momente ale lui sunt toate melodiile de la Iris.

Si toate de Iron Maiden, Def Leppard si Metallica. Si multe de la ABBA, mai ales:

Ale lui mai sunt cateva razlete pe care le-am ascultat in diverse momente-cheie din traiul nostru impreuna:

Si pe asta a luat-o cu el, cand a plecat, intr-un mod indubitabil si irevocabil:

Dupa el a urmat o persoana calda, care nu m-a ranit si m-a ajutat sa ma vindec, in masura in care te poti vindeca dupa asa ceva. Ma gandesc la el, cu prietenie si caldura, cand aud:

Apoi, cand ma pregateam sa ma inchid mai bine in mine, dupa ce imi ridicasem oricum multe bariere, a aparut in viata mea persoana careia ii apartin Cloud Cult, Nickleback, Pink, Lifehouse Ship, Evanescence si Flyleaf. Stiu sigur ca daca vreodata va disparea din viata mea nu voi mai putea asculta nici aceste melodii, ca pana acum.

Asta e a lui, a noastra, de cand mi-a cantat-o prima oara, in camera lui, in timp ce mie mi-era frig, dar finalmente, dupa mult timp, zambeam. Zambeam cu adevarat.

Noi, femeile, pastram in sunete ramasite de suflet. Care nu mor niciodata. Si care rasuna permanent, precum niste ecouri, in anumite momente sau locuri. Cand intrati in viata noastra, va dam mai mult decat credeti. Va dam din muzica noastra…