Ani buni de zile, cam de pe vremea cand eram clasa a 8-a, am visat constant un loc. Un loc care nu exista (sau nu cred ca exista). L-am visat si azi-noapte. S-ar afla pozitionat, in visul meu, dupa Unirea. Dar eu stiu acum bine cum arata zona de dupa Unirea si nu e ca in visul meu. Pentru ca in visul meu nu sunt atatea cladiri… e foarte mult teren vilan pe partea de vizavi de magazinul Unirea, iar pe partea cu magazinul – un numar moderat de cladiri. Micute si cochete.

Locul pe care il visez ar trebui sa fie o cofetarie-biblioteca. Micuta, cu etaj. Scara de lemn, dispusa in spirala. Au cele mai bune prajituri de pe lume. Sunt facute in casa. Si au cele mai vechi carti si cele mai frumoase albume foto. Si cele mai rare carti. Si te lasa sa citesti in timp ce mananci prajituri/placinte. Ah, da! Au si cafea… una foarte buna. Mi-e greu sa descriu acel loc, pentru ca, desi in vis, cumva ceea ce il defineste este o gama de senzatii prin care trec eu, cand sunt acolo: liniste, bucurie, calm, siguranta. Multa siguranta.

Problema pe care o am eu este ca de 3-4 ani incoace nu mai pot sa ajung acolo! In vis, ma refer. Imi reapare in vis ca un fel de amintire si imi petrec visul incercand sa ajung acolo, dar nu reusesc. Ba iau un metrou care devine fantoma si ma duce in alta parte, ba pornesc pe jos si se intampla ceva si nu reusesc sa ajung, ba ma trezesc inainte, ba ajung acolo si nu e, dar nici de jur-imprejur nu ar parea ca e zona in care trebuia sa fie. Azi m-am trezit inainte… Si mersesem pe o sina de tren ca sa ajung acolo, cu un tren in spate! Frustrant, va zic eu!

Cand am fost la Sighisoara, am fost intr-un loc care semana putin cu ce visez eu de ani de zile. Dar nu chiar… In rest, nu am reusit sa-l gasesc nicaieri  in viata reala. Iar acum nu mai reusesc sa il gasesc nici in vis…