Sunt în concediu. În zona Tușnad. Nu fusesem niciodată și mi-am zis că ar fi vremea să mai cunosc o bucățică din România. Am ajuns sâmbătă după-masă. Drumul a fost incredibil de aglomerat pentru un 1 septembrie… Se pare că lumea mai pleacă în concediu și după ce august se termină. Speram ca perioada solicitantă prin care am trecut să îmi aducă beneficii măcar prin prisma perioadei întârziate de concediu alese. Dar iată că drumul a fost tot aglomerat… Eh, noi să fim sănătoși.

Suntem cazaÈ›i chiar în Băile TuÈ™nad, cel mai mic orășel din România. La pensiunea Iris. Vi-o recomand: este curată, liniÈ™tită È™i gazdele extrem de amabile. Au È™i saună È™i un teren de mini-golf. Nu mă încântă foarte tare faptul că fiind extrasezon È™i având foarte puÈ›ini turiÈ™ti (înfară de noi cred că mai e cazată în pensiune o singură familie) nu prea au mâncare gătită. Gurmanda din mine spera să încerce multe feluri tradiÈ›ionale È™i nevoia de comoditate îmi cerea să o fac în proximitatea cazării. E puÈ›in frustrant să le văd enumerate în menu È™i să È™tiu că, de fapt, nu sunt. Altfel… toate bune È™i frumoase, nu mă deranjează prea tare nici conexia de la internet care mai pică. ÃŽn fond, cel mai tare îmi doream să mă deconectez. Să mă odihnesc, să uit de e-mail È™i mobil, să îmi iau niÈ™te energie din natură È™i să îmi îmbogățesc amintirile cu zone frumoase, nou descoperite. Să citesc Cartea Călătoare pe care o am cu mine (“Sus în aer”), să mă uit la filmele cu care am rămas restantă în planul meu pe 2012 (“My week with Marilyn”, “Moneyball”, “Tree of Life”, “Drive”, etc.) È™i să dorm. Mult.

DAR… nu mă pot deconecta! Nu înțeleg de ce, dar nu sunt 100% aici. Am reușit să dorm mult azi-noapte. Pe la 11:00 mi-am lăsat jumătatea încă în pat și eu am mers în grădină să citesc. Totul e idilic, liniștit. Am elementele necesare. Dar nu mă pot deconecta. Deja mi-am propus să mă întorc mai devreme cu niște ore în București pentru a putea termina una-alta, ca să nu îmi rămână îngrămădite pentru duminică și să ajung luni amețită la muncă.

Mi-e greu să explic… îmi place locul, îmi plac la nebunie peisajele pe care le descopăr (ieri chiar am condus pe niște serpentine în mijlocul nicăieriului și am văzut imagini de neredat), dar nu simt pacea pe care o așteptam. Nu simt liniștea pe care speram să o găsesc, nu simt mulțumirea de care aveam nevoie și nu găsesc energia cu care speram să mă încarc. Și cred că problema asta vine de undeva din mine, nu cred că locul sau perioada alese sunt de vină. E ceva în mine care nu mă lasă să mă deconectez… și e frustrant.

ÃŽn timp ce scriu acest mesaj Cel Rău face un masaj (alt avantaj al pensiunii unde suntem este că poÈ›i cere È™edinÈ›e de masaj. Contracost, desigur. Dar oricum e confortabil să îți faci o programare È™i să îți vină în cameră maseuza.), iar eu îl aÈ™tept pe al meu. Am făcut È™i duminică, dar… nu m-a relaxat. La final eram mai încordată. Pentru azi nu am cerut o oră, ci doar 30 de minute. Pentru că simt că nu am răbdare pentru o oră… Am cerut doar reflexoterapie È™i doar 30 de minute… Some might say I’m crazy. And… maybe I am! :-S

Voi ați trăit vreodată senzația de care vă povestesc? Ați găsit o metodă de a-i pune pauză?