Ieri noapte a fost o noapte alba pentru mine. Si nu pentru ca am umblat prin cluburi, desi cu singurata as fi preferat. Inevitabilul moment in care trebuia sa o castrez pe Altheea a venit. Si m-a supus unei adevarate presiuni nervoase. Dupa experienta de acum 1 an cu Aida, care a murit ca urmare a unui cumul de neglijente din partea veterinarilor, unde picatura finala a fost operatia de castrare, acum eram in pragul unui atac de panica. Ah, stai! Aproape l-am facut in clinica…

…atunci cand am fost anuntata ca operatia va dura mai mult decat a fost estimat initial, deoarece ea a devenit instabila in timpul procedurii si a fost nevoie sa i se administreze oxigen si apoi iar substante pentru efectuarea anesteziei inhalatorii si tot asa.

Oricat de mult am incercat sa imi iau toate masurile de precautie, nu am putut preveni tot. Am fost la una din cele mai bune clinici din Bucuresti, la un medic pe care eu il consider extrem de bun, am optat pentru anestezie inhalatorie si nu am pus limita pe bugetul cheltuit. Dar aveam un ghimpe in inima oricum… unul care imi zicea ca fetita mea e mai fragila decat altele. Si asa s-a dovedit a fi. Iubita mea are un sistem vascular foarte fragil. Ea insasi e fragila si are un metabolism atipic.

Altheea inseamna “VINDECARE”. Si poate numele acesta i-a purtat noroc. De fapt, cred ca ea are o steluta norocoasa oricum. Poate pentru ca a aparut pe lume fix de Paste. Acum un an, pe 4 aprile, se nastea prematur. In timp ce stapanul pisicii-mama nu era acasa. Ea a fost singura din cei 3 puiuti care a scapat. A ajuns la mine dupa ce Aida a murit, a ajuns la doar 5 saptamani dintr-o atitudine egoista a mea care nu mai suporta sa il vada pe Figaro trist si care spera ca poate o sa fie o copie nu doar fizica a Aidei, ci si psihica. Bineinteles ca Altheea s-a dovedit a fi foarte diferita de Aida: este o luptatoare din toate punctele de vedere. Este mai afectuoasa si mai jucausa. Este mai optimista. Am mai scris despre ele aici si aici.

Revenind la steluta norocoasa a Altheei… daca nu as fi pierdut-o pe Aida in acel fel nu as fi stiut atatea despre problemele felinelor sensibile, nu as fi ajuns sa cunosc clinicile bune din Bucuresti, nu as fi decis sa imi iau toate masurile de precautie. Orice alt stapan ar fi avut Altheea, s-ar fi aflat intr-un risc mai mare.

Ieri pe masa de operatie a scapat iar dintr-un hop.Acasa insa si-a revenit mai greu decat ma asteptam. Mai ales dintr-o inhalatorie. Am simtit ca trec iar prin povestea de acum 1 an. De data asta am stat lipita de ea. Vorbesc serios! La un moment dat am atipit pe pres, pe jos, langa ea. Am verificat-o din cateva in cateva minute, am tinut-o pe mine, am incalzit-o, am mangaiat-o, i-am vorbit incontinuu, m-am rugat… Intr-un final, la ora 02:34 a vrut sa bea putina apa. Apoi, de la 10:00, treptat, a inceput sa bea mai multa, sa mearga la litiera, sa se spele si intr-un final sa manance. M-am bucurat asa de tare cand a mancat, de parca am castigat la loto.

Sta imbufnata pe mine si mi se rupe sufletul cand o vad ca se misca greu, ca o doare putin, ca e apatica si se uita trista la jucarii. Cum sa ii explic eu? Ca stiu ca nu intelege limba romana… Cum sa ii explic ca a fost pentru binele ei? Ca deja avea 3 chisturi pe ovare si lucrurile ar fi mers din rau in mai rau? Ea stie atat: ca se juca de dimineata, ca a avut incredere in mine sa stea cuminte la o plimbare cu masina, ca a luat-o somnicul in bratele mele si ca apoi s-a trezit taiata, cu dureri, greata si dezorientata. Si nu stie cu ce a gresit… si mie mi se rupe sufletu’. Chiar daca e doar un animalut si chiar daca stiu ca desi acum i se pare ca ii e rau, am procedat spre binele ei cu un maxim de precautie si grija si ca nu am tradat-o… Dar ea nu vede asa lucrurile. Si trebuie sa traiesc cu aceasta tristete in suflet.

Doamne… greu mai trebuie sa fie cand esti parinte! Nu cred ca sunt pregatita sa aflu.