Mica noastră vacanţă a inclus ÅŸi o zi în Miercurea Ciuc. DeÅŸi zvonurile pe care le auzisem eu spuneau că e un oraÅŸ foarte-foarte mic, mie nu mi-a ajuns o zi. IniÅ£ial am ajuns pe acolo marÅ£i seară. Vrusesem să facem traseul cu Turnul Apor pe la 18.30 (pentru că durează maxim o oră dus-întors), dar avertizarea de urÅŸi ne-a stricat planurile. Eu eram puÅ£in frustrată că la pensiune nu se serveau toate felurile din menu ÅŸi nu prea avusesem ocazia să mănânc nimic tradiÅ£ional, aÅŸadar Cel Rău a venit cu ideea: “Sunt doar 20 de km până la Miercurea Ciuc, hai să căutăm acolo un restaurant. Åži apucăm să vizităm ÅŸi Catedrala aia cu care mă stresezi.” (se referea la Catedrala Franciscană, unul din punctele de atracÅ£ie listate în Miercurea Ciuc la un Google Search). “Ok. Åži Cetatea, da?” (Mă refeream la Cetatea Miko)

Am ajuns foarte repede în oraÅŸ ÅŸi am avut ocazia de a vedea apusul soarelui pe un drum splendid, presărat de numeroase sătucuri secuieÅŸti. ÃŽn Miercurea Ciuc am ascultat indicaÅ£iile copilotului ÅŸi am ajuns în faÅ£a… Catedralei Romano-Catolice. Aceasta are o arhitectură foarte interesantă, una din cele mai faine pe care eu le-am văzut pe la noi prin Å£ară. După ce m-am contrazis cu Cel Rău 20 de minute despre cum asta NU E Catedrala Franciscană, mi-am savurat victoria ÅŸi am identificat adresa pentru Cetatea Miko.

AjunÅŸi acolo am aflat că, de fapt, interesant era să prindem muzeul secuiesc deschis. Åži că ar mai fi de vizitat în Miercurea Ciuc ÅŸi o galerie de pictură ÅŸi o casă memorială ÅŸi un monument ÅŸi… tot aÅŸa! Ok, nu ne ajunge o seară, hai să mâncăm. Recomandările Zeului Google ne-au îndrepat spre restaurantul Gambrinus. Åži bine au făcut: mâncare, port ÅŸi muzică tradiÅ£ionale. Toate delicioase. Recomand!

Seara s-a încheiat cu decizia fermă de a reveni a doua zi. Åži astfel iată-ne petrecând o zi de miercuri în Miercurea Ciuc. Prima oprire a fost la Cetatea Miko ÅŸi Muzeul Secuiesc. La umilul preÅ£ de 5 RON (taxa foto inclusă) am putut vedea o expoziÅ£ie recent amenajată în cadrul muzeului – Istoria Cetăţii Miko. Restul muzeului era închis pentru restaurare… ExpoziÅ£ia aceasta mi-a întărit admiraÅ£ia pentru capacitatea lor de a scoate în evidenţă lucrurile de care sunt mândri. ÃŽnafara faptului ca am putut vedea reconstrucÅ£ii foarte reuÅŸite ale Sălii Fântânii, Sălii Bucătăriei ÅŸi Bastionului, am asistat ÅŸi la două momente cinematografice cu mult umor. Ele erau parte a expoziÅ£iei ÅŸi încercau să plaseze într-o poveste cu mult haz contextul istoric al obiectelor expuse.

În ultima sală puteai să îţi faci şi o fotografie-amintire. Nice, nice!

       
 Vis-a-vis de Cetate este Catedrala Ortodoxă ÅŸi un fel de monument cu simboluri comuniste ÅŸi dacă însiÅŸti să treci de partea în construcÅ£ie a străzii ajungi undeva unde e un fel de Lipscani Miercurician. Până la urmă m-am lăsat convinsă să merg înapoi la maÅŸină ÅŸi să identificăm zona Åžumuleu unde ar fi reala Catedrală Franciscană. Zis ÅŸi făcut. PuÅ£in dezamăgită… exteriorul e destul de impunător, însă nu la fel de interesant ca cel al Catedralei Romano-Catolice. Iar interiorul mie mi s-a părut kitchos.

Next stop: galeria de artă Nagy Imre, un pictor al secolului XX, instruit la Budapesta ÅŸi cu care concetăţeni lui se mândresc. A fost o experienţă plăcută. Eu am savurat mai mult felul în care a fost concepută expoziÅ£ia, decât exponatele în sine. Fără ca acestea să îmi displacă, nu mă înÅ£elegeÅ£i greÅŸit. Cromatica era chiar pe gustul meu, dar nu am experimentat acel catharsis provocat mai ales de momentul în care te identifici într-unul din obiectele de artă întâlnite. Am găsit un tablou intitulat “Pisici”, pe care l-am fotografiat cu gândul la Figaro ÅŸi la faptul că atunci când era mic îi ziceam “jigodin mic” (Jigodin fiind numele străzii pe care este expoziÅ£ia ÅŸi al locului originar al pictorului).

După ce vedeai expoziÅ£ia, puteai să vizitezi ÅŸi casa memorială a pictorului. Acesta cred că a fost momentul meu preferat din întreaga vizită la Miercurea Ciuc! Poate părea banal, dar simÅ£eam cum fiecare lemn vechi din acea casa are o poveste, cum vibrează o emoÅ£ie. Atelierul său era plin de personalitate, de frumos, de o liniÅŸte ÅŸi o lumină incredibile… Mi-am întărit astfel ideea că noi lăsăm o bucată vie de personalitate în locurile în care trăim. Chiar da!

Nu puteam părăsi oraÅŸul fără un prânz întârziat la Gambrinus (ciorba de gulaÅŸ e o chestie foarte faină – oare găsesc ÅŸi prin BucureÅŸti?).

Mie mi s-a părut că Miercurea Ciuc e un oraş mare, de fapt. Poate că suprafaţa sa nu e, însă atmosfera şi spiritul îl fac să fie. Mi-ar fi plăcut să îi simt pulsul mai mult de o zi. Dacă aveţi vreodată drum prin el, sper că acest post să vă ajute să vă ghidaţi paşii măcar spre aceste locuri din el. Merită văzute şi, mai ales, merită simţite!

Mi-am propus să descopăr mai atent această Å£ară, aÅŸadar… ce alte oraÅŸe cu personalitate din România mi-aÈ›i sugera să mai vizitez?