Se trezise plină de un sentiment de voință în acea dimineață: ”Totul va fi bine. Uite, poți ține lumea în mâini. Ți-am zis că poți? Vei salva tot. Întregul Univers.”. Ziua trecu lent pe lângă ea și când orologiul bătu apusul soarelui auzi blestemul… câteva cuvinte împletite. Ce forță pot avea cuvintele! Universul se zguduie, simte că nu îl mai ține în mâini.

Noaptea se instală rapid în Univers și aduse cu ea un frig înțepător, care îi amorți simțurile. Porni pe jos spre sediul central… Pașii i se pierdeau în noapte. Pietrișul trosnea sub tocurile negre. Cuvintele cu care anti-eroul ripostase răsunau în mintea ei, ca un ecou de care nu putea scăpa. Frigul îi paraliza simțurile, îi seca puterea. Trebuia să țină Universul în mâini… dar cum să îl ții când nu îți mai simți mâinile? Cum dracu’ poți ține ceva în mâini pe frigul asta?! Acum, pe bune! Frigul îi paraliza și aerul, privirea i se ridică în sus… În depărtare, trecuse pe lângă ea speranța: e galbenă și are pe ea o cifră – 1! Ce altă cifră ar putea avea speranța? Se gândește puțin și ezită: ”ce sens are să alergi după o speranță pierdută? Uite la ce distanță e, nu o să o ajungi niciodată.”

Cuvintele care îi zguduiseră planul de salvare al Universului îi răsună din nou în minte… tremură și brusc începe să alerge. Și alearga, și alearga, și alearga… Totul e paralizat de frig, mai puțin picioarele ei. Fuge, fuge de cuvintele care îi zădărniciseră planul, fuge de frigul amorțitor, fuge de ziua de ieri, fuge de dorința de mâine, fuge de temerile lașilor, fuge de greșelile omenirii…. fuge, fuge, fuge. În timp ce speranța pare că fuge și mai tare. Dar ea fuge mai departe… pentru că știe ca super-eroii zboară. Ea trebuie să zboare. Și la un moment dat… speranța se oprește. O așteaptă, o primește…

Frigul dispare ușor-ușor. Aleea sediului central se vede. O așteaptă… o așteaptă.

“You can tell by the way she walks 
That she’s my girl. 
You can tell by the way 
She talks she woos the world. 
You can see in her eyes 
That no one is her change 
She’s my girl, 
My supergirl. 

[Chorus] 
And then she’d say: 
“It’s ok, I got lost on the way 
But I’m a supergirl 
And supergirls don’t cry” 
And then she’d say: 
“It’s alright, I got home 
Late last night 
But I’m a supergirl 
And supergirls just fly”.

And then she’d say 
That nothing can go wrong 
When you’re in love 
What can be wrong? 
And then she’d laugh 
The night time into day 
Pushing her fear 
Further alone 

[Chorus]

And then she’d shout 
Down the line 
Tell me she’s got no more time 
Cause she’s a supergirl 
And supergirl’s don’t cry 

And then she’d scream 
In my face 
Tell me to leave, 
Leave this place 
Cause she’s a supergirl 
And supergirl’s just fly 

Yeah she’s a supergirl, 
A supergirl. 
She’s so in seeds* 
She’s burning trees* 
She’s so in seeds* 
She’s burning streams* 
Yeah she’s a supergirl 
A supergirl 
A supergirl 
My supergirl.”