Cei care mă cunosc ÅŸtiu că sunt o mare pasionată de cercei. Am o colecÅ£ie de 104… sau 107 perechi (oops, iar trebuie să le număr… that will be fun!). Åži un target de 500. Aveam unul de 200, dar am decis ca acela să fie doar faza 1. 🙂 De unde am această pasiune ÅŸi de când? Nu mi-e prea clar. Cred că derivă cumva din copilăria mea, când până în clasa a II-a am fost foarte frustrată că nu aveam cercei. Pentru că mamei i-a fost milă de mine în maternitate ÅŸi nu a lăsat asistenta să îmi facă găuri. Iar apoi… mă feream mereu de ceea ce credeam a fi un proces dureros (ÅŸi a fost! Am avut urechiuÅŸele roÅŸii 3 zile… snif-snif!).

Dar la un moment dat mi s-au părut mai dureroase miştourile băieţilor din clasă care, deşi aveam părul lung până la fund şi purtam numai rochiţe cu valonaşe, spuneau că nu sunt o fetiţă adevărată pentru că nu port cercei. Ei bine, uite că acum am 104 perechi. Minim!

Ce nu ÅŸtiu mulÅ£i este că cerceii din cutiile mele au poveÅŸtile lor, pe care le ÅŸtiu foarte bine. Aproape fiecare pereche e asociată în mintea mea cu un zâmbet drag. Spun “aproape”, pentru că o parte din ei au fost achiziÅ£ionaÅ£i într-o manieră mult mai banală ÅŸi practică: la reduceri. Am decis să scot din cutiuÅ£e aceste poveÅŸti, ca să fiu sigură că niciodată n-o să le uit.

Azi o să vă povestesc despre nişte cerculeţe tare dragi mie, nişte cercei care au onoarea de a fi purtaţi mult mai des decât multe alte perechi. Iată personajul principal:

DSC_0398

I-am primit de Crăciun, în… 2009. ÃŽn acel decembrie am stat întreaga lună în apartamentul prietenului meu de atunci, pentru că apartamentul meu încă nu era gata conform planning-ului. Mi-aduc aminte cu drag de luna aia, mă simÅ£eam ca ÅŸi cum aÅŸ fi fost plecată în vacanţă. Åžtiu că eu nu am avut răbdare ÅŸi i-am dat cadoul mai devreme cu 2 zile de Crăciun. M-a surprins că a deschis ÅŸifonierul (sau una din cutiile de prin dormitor… imaginaÅ£i-vă un apartament de băieÅ£i… ) ÅŸi mi-a dat ÅŸi el o cutie roÅŸie cu o fundă mare. Am deschis-o veselă ÅŸi am descoperit încântată în ea un mix din bomboanele mele preferate: Rafaello ÅŸi Ferrero Rocher. Am mâncat încântată o bomboană ÅŸi am dat să pun cutia sub “brăduÅ£ul improvizat” (aka o vază cu crenguÅ£e de brad). Destul de dezamăgit, el îmi spune: “nu mai iei una?”. Mai iau una, închid la loc cutia. El, puÅ£in frustrat: “Nu vrei să vezi ce arome mai sunt?”. Eu caut puÅ£in prin bomboane, găsesc ÅŸi una cu lichior de cafea, mă arăt veselă de descoperire ÅŸi închid iar cutia.

El mă privea deja cu o expresie care spunea “noroc că eÅŸti frumoasă!”. 🙂 Eu nu înÅ£eleg ÅŸi spun: “Dar am mâncat destule, vrei să le termin pe toate?!” ÃŽntr-un final, îmi spune: “Dragă… nu mai mânca. Dar caută ÅŸi tu prin cutie!”. Abia atunci am înÅ£eles că bomboanele erau doar diversiunea, ambalajul special. Al cerceilor din imagine. Am fost atât de încântată de “modalitatea de expunere” că nu i-am menÅ£ionat niciodată că mai am două perechi similare. Åži bine am făcut! Pentru că pietricele mici de pe ei, care pe celelalte două perechi nu există, au demonstrat că merită, spre deosebire de ceilalÅ£i, să fie purtaÅ£i la Å£inute mai elegante, pentru evenimente mai deosebite. AÅŸa cum se cade unor cercei ambalaÅ£i în bomboane!…