Inevitabil primul INCEPUT aduce si primul SFARSIT care aduce primul VIS PIERDUT. Ca orice om normal te scuturi, o iei de la capat. Inca un inceput, inca un vis. Cel mai probabil inca un sfarsit. Faci acest joc de multe ori de-a lungul vietii. E un fel de competitie, daca stam sa ne gandim bine. Pentru ca da, oameni buni, mai tot ce facem este, de fapt, o competitie. Sa fim seriosi: evoluam pentru ca ne bagam in tot felul de competitii – cu un coleg de munca, cu o ruda, cu un inamic, cu un prieten, cu noi insine. Sau, in fine… asa vad eu lucrurile. Mi-e greu sa cred ca facem lucruri doar ca sa le facem… Nimeni nu poate face ceva fara sa aiba o motivatie… iar motivatia, daca veti analiza, intr-un final tine de verbul “a castiga”. Sigur, in diverse nuante. Dar cand stilizam… acolo ajungem cu totii.

M-am gandit foarte mult, in ultima vreme, la competitii si la cum ajungem sa le castigam pe cele cu adevarat grele (cele cu noi insine, de exemplu) si cum uneori le pierdem pe cele care par extrem de usor de castigat. Spre exemplu, cum poti pierde o competitie in fata cuiva evident inferior tie? Cineva incercase sa imi explice ca doi oameni aflati pe scari valorice si principiale foarte diferite nu se pot afla intr-o competitie si ca, daca se vor afla, cel care face parte din sfera superioara va pierde. Explicatia era ca pentru a castiga, ar trebui sa coboare la nivelul adversarului pentru a lupta cu aceleasi arme, armele sale native constituind o piedica. Imi daduse ca exemplu o posibila competitie intre Regina Angliei si Regina Rromilor si imi demonstrase ca nu ar putea fi o competitie intre ele. Sunt amandoua regine, dar ce sa caute in asociere?… Am inteles intrucatva acest punct de vedere, dar nu il pot interioriza. Eu o stiu pe a mea si atat: esti mai bun, mai uman, mai corect, mai destept, mai frumos, mai x… pai normal e sa se bifeze asta si tu sa castigi. Ca la o olimpiada: se puncteaza lucrarea mai buna, nu? Sistemul de comparatie in fond e acelasi, nu? Sau si sistemele de comparatii sunt diferite, in functie de sistemele de valori?…

Stiu, e un post cam dubios, nu? Pe scurt: eu intotdeauna cand incep sa concurez o fac pentru a castiga. Nu ma bag intr-o competitite pentru nemurirea sufletului sau pentru a pierde sau pentru a-mi pierde timpul. Nu! Strict pentru a castiga. M-am bagat (nu foarte de curand) intr-o competitie (pe care unii nu o inteleg) unde meritam sa castig (pentru respectul meu de sine, pentru faptul ca mi se comisese o mare nedreptate si o mare durere care doar asa puteau fi indreptate). Mi s-a spus ca nu am cum sa o castig pentru ca natura mea umana va refuza sa coboare la un nivel inferior ei si ca ma va sabota. Nu stiu daca asa este cu adevarat, dar cert este ca prima parte de fraza e adevarata: nu am cum sa castig. Prelungesc inutil ceea ce eu percep a fi nedreptate. Ce este trist este ca n-am asteptat infrangerea intrucat am crezut, dincolo de nivelul meu si de propriile mele calitati, in niste oameni. Pe care constat ca i-am pierdut. Si nu, nu ii voi “cersi” inapoi. In fond, fiecare avem de facut la un moment dat o alegere. Nu poti obliga pe nimeni sa manance ciocolata, daca lui ii place rahatul. Si nu poti sa devii tu rahat de dragul nimanui. Candva as fi incercat… astazi constat ca ma iubesc mai mult pe mine.

In concluzie: Ma retrag dintr-o competitie, pentru simt ca nu am cum sa o castig. Deci, se poate spune ca am pierdut o competitie. Am pierdut o data cu ea niste oameni. Doare, dar va trece. Ma simt indoita vis-a-vis de motivele pentru care am pierdut competitia (sa fie treaba cu “reginele”, sa fie incompetenta mea?), dar probabil voi dezlega puzzle-ul la un moment dat. Este un nou vis pierdut. Probabil va fi substituit de altul. Din pacate nu stiu cate mi-au mai ramas in “punga de vise”. Visele mele mereu au inclus in ele oameni (prieteni). Din pacate AZI simt ca as putea supravietui singura fara nicio problema. Doar cu mine. La acest gand, AZI, nu simt nicio angoasa, nicio tristete, nicio spaima. Sper doar sa mai am “praf de stele” pe hainele mele…

P.S.: Imi aduc aminte perfect cum a fost primul inceput si primul vis pierdut. Oricate urmeaza, pe alea nu le uiti niciodata.