În ultimele săptămâni am avut o cursă nebună, contra-cronometru, în care a trebui să integrez o serie de schimbări destul de importante în viața mea profesională (detașarea mai amplă de mediul corporatist, pregătirea pentru a face parte din echipa de lucru a unui Festival de mare amploare, lansarea în antreprenoriat), să mă ocup de aspecte de sănătate îndelung neglijate, să canalizez energia de avarie pe care o aveam la dispoziție (da, după 3 ani fără un concediu mai lung de 5 zile singurul tip de energie cu care simți că rămâi este cel de avarie) pentru a lăsa totul în regulă înainte de concediu și să rezolv uzualele probleme domestice (ca unic adult responsabil din familia mea).

Ei bine, nu e greu de ghicit că sunt cu nervii la pământ… Am fix 96 de ore de când telefoanele mele tac CEL MULT 10 minute (ba apel, ba sms, ba Page Manager Notification, ba mail – toate necesitând feedback de la mine), începând cu ora 10:00 È™i terminând cu 23:00. Multi-tasking e puÈ›in zis că fac. Mi-am descoperit clar limitele de memorie È™i fără aplicaÈ›ia Keep de pe tabletă cred că eram un fiasco total.

stress woman

Ce am mai descoperit? Că unii membri ai familiei mele au un fel de ”autism emoțional”. Cu cât cantitatea mea de stres crește și timpul pe care îl am se reduce la MINUS un minut, cu atât primesc telefoane peste telefoane (cu întrebarea eternă ”Ah, ești la muncă?!” Nu, sunt în Bahamas! Unde naiba sunt de 7 ani încoace la ora 15:00?!) spre a le rezolva problemele, dar fără a mi se adresa o nevoie specifică sau o situație în care să am efectiv o putere concretă de a face ceva.

Nu pot să raÈ›ionez acum dacă asta se întâmplă mereu, dar când am mai mult timp cu care să jonglez fac abstracÈ›ie sau dacă pur È™i simplu se aplică regula ”o problemă nu vine niciodată singură” È™i în astfel de perioade sunt catalizate aceste momente. Cert este că nu pricep È™i pace de ce atunci când vezi pe cineva că e tras din toate părÈ›ile nu îți iei puÈ›ină distanță să îl laÈ™i să respire?! De ce nu poÈ›i lua decizii singur È™i preferi să le pui în responsabilitatea cuiva care e clar mult prea obosit să judece corect o situaÈ›ie delicată È™i unde oricum nu are autoritate? Mai mult, cum nu poÈ›i conÈ™tientiza că în ultimele 6 luni nu i-ai dat nici măcar un singur telefon acelei persoane doar pentru a vedea CE FACE, dacă e bine… cum i-a fost ziua? Ai sunat doar ca să ceri sfaturi, soluÈ›ii, să expui probleme È™i să aÈ™tepÈ›i rezolvări. De la un om care are atâtea de făcut că fără a le nota într-o aplicaÈ›ie, nu le mai È›ine minte… Mai mult, de la un om care È™tii bine că nu are cui să delege È™i care È™tii că se simte foarte frustrat când e legat de mâini È™i de picioare într-o anume situaÈ›ie.

Dragilor, dacă aveÈ›i un om apropiat în jurul vostru pe care îl vedeÈ›i iritat, nedormit, stresat, depășit de task-uri È™i probleme… încercaÈ›i să empatizaÈ›i un pic. LăsaÈ›i-i un mesaj drăguÈ›, o cafea pe birou, un pahar de apă pe masă, un simplu zâmbet când îi întâlniÈ›i privirea. Iar dacă nu aveÈ›i cu el o problemă de viață È™i moarte, gândiÈ›i-vă de două ori înainte să îi mai puneÈ›i încă ceva pe lista de TO DO. Dacă puteÈ›i să rezolvaÈ›i singuri chestiunea în cauză… faceÈ›i-o! Nu există cadou mai frumos sau sprijin mai mare pe care să îl puteÈ›i oferi persoanei respective. Știu asta pe pielea mea! Ioana, în plină organizare Ideo Ideis, È™i-a găsit zilnic timp să mă întrebe ”ce mai fac” È™i mi-a dat 5 minute de conversaÈ›ie casual în care am simÈ›it că nu se aÈ™teaptă nimic de la mine. A făcut asta È™tiind inclusiv că ea ar fi persoana spre care ar pleca 1-2 task-uri dacă n-aÈ™ putea să le mai fac, nu s-a gândit niciun moment că poate ar fi mai bine să nu dialogăm ca să nu Ӕmi dea prin minte”. Ei bine, acele 5 minute au fost unicele mele minute de pauză zilnică, în care m-am simÈ›it om È™i nu marionetă. Prietena mea cea mai bună, care trăieÈ™te într-un ritm similar È™i cu care chiar împart unele proiecte… reuÈ™eÈ™te să mă sune mai des să vadă ce fac, decât să verifice care e statusul task-urilor. Niciodată nu mă crispez când îi văd numele pe ecranul de apel. Am alte afișări pe ecran care reuÈ™esc INSTANT să mă bage într-o stare îngrozitoare de anxietate…

DependenÈ›a de o persoană e mult mai grav resimÈ›ită emoÈ›ional de persoana care e factorul de dependență, nu de dependent. Și da… Sunt perfect conÈ™tientă că dacă eu aÈ™ dispărea Pământul nu ar sta în loc. Universul È™i-ar continua foarte firesc miÈ™carea de particule È™i rutina zilnică, problemele È™i-ar găsi o soluÈ›ie. Mi-ar plăcea să fie È™i alÈ›ii conÈ™tienÈ›i de asta È™i să acÈ›ioneze în consecință… Voi ce faceÈ›i când ajungeÈ›i în pragul critic de stres?