Acest film mi-a frânt inima! Mesajul lui și-a croit loc încet-încet în conștiința mea și a lovit fără mila. Într-un târziu, la minute bune după genericul de final, obrajii mei au devenit fierbinți și ele au apărut, ca o confirmare a unei capodopere: patru lacrimi mari și rotunde. Două din fiecare ochi.

Ce ar trebui să știți despre ”Blue Valentine”, de la început, este că îi are în rolurile principale pe Ryan Gosling (Dean) și Michelle Williams (Cindy), iar între cei 2 există o chimie incredibilă, care face povestea să fie și mai puternică. Regizorul filmului e Derek Cianfrance, care prin excelență este documentarist. Proiectului ”Blue Valentine” i-au trebuit 11 ani pentru a lua formă.

Filmul are două planuri: prezentul relației celor 2 (o căsnicie care se îndreaptă spre final, un final în care la mijloc se află un copil de 6 ani), îmbâcsit de greutațile cotidiene, de aspirațiile diferite ale celor 2 și începutul relației, când iubirea aduce o speranța nebună, care sfidează orice posibilitate ca lucrurile să meargă prost.

La începutul relației vedem un Dean fascinant, un bărbat atipic și plin de frumos și bunătate. Spre final, regăsim în el doar cea din urma calitate. Lipsit de aspirații înalte în cariera, viciat și frustrat, devine un clișeu care, dacă ar fi văzut fără a ști întreg contextul ar crea repulsie. Și totuși, din cele 4 lacrimi cred ca 3 au fost pentru el. Pentru că se vede de la o poșta că intențiile sale sunt bune, iubirea sincera, devotamentul de neclintit. (”Tell me how I should be. Just tell me. I’ll do it.”/”Spune-mi cum ar trebui sa fiu. Doar spune-mi și eu o să o fac.”) În plus, precum el spune, către final, ”You made me a promise: for better or worse! This is my worse. You promissed!” (”Mi-ai promis: la bine și la rău. Ăsta e răul meu. Mi-ai promis!”)

Pe tot parcursul poveștii, al cărui dezastru este cumva anunțat simbolic de la început prin momentul pierderii (și morții) cățelului familiei, după fiecare secvența din trecut, te întrebi:când anume s-a stins iubirea? Când și cum lucrurile au luat aceasta întorsătură?” Regizorul îți oferă niște indicii, dar nu îți spune concret. Și dupa 11 ani de pregătire te-ai aștepta la mai mult de atât. Concluzia mea este că nu poți spune cu exactitate când se întâmpla așa ceva. Nu poți pune degetul pe momentul în care eternul și nemăsuratul ajung, de fapt, la un final. Și, în fond… cât de tare mai contează?

Ai putea crede despre ”Blue Valentine” că nu îți oferă un final, o concluzie clara: a fost acesta sfârșitul celor 2 sau nu? Dar scopul filmului nu a fost să îți prezinte o poveste de dragoste care poate se termină, poate nu. ”Blue Valentine” nu este o odă despre iubire sau viață. Este un îndemn spre meditație, o rugăminte fierbinte în a privi în noi, în partenereul de lânga… în a ne aminti de unde am plecat, cine suntem și cine ar vrea ceilalți să fim. Realismul acestui film este însăși concluzia.

Iar eu, pe post de încheiere, vă las cu aceste versuri:

”You always hurt the one you love
The one you shouldn’t hurt at all
You always take the sweetest rose
And crush it till the petals fall
You always break the kindest heart
With a hasty word you can’t recall
So If I broke your heart last night
It’s because I love you most of all”