Am reuşit să văd “Drive”. După multe recomandări ale diverşilor prieteni cinefili, am reuşit să îl văd. Aş minţi să nu spun că motivul decisiv a fost de fapt Ryan Gossling, my new movie star love. Filmul este o adaptare a romanului cu acelaşi nume scris de James Sallis, este regizat de Nicolas Winding Refn (origine daneză) care a primit Premiul de Regie la Cannes pentru această producţie, iar scenariul este scris de Hosseimi Amini (responsabil şi pentru povestea “Snow White and the Huntsman”)

Dacă ar trebui să vă fac o sinteză a motivelor pentru care ar trebui să vedeţi “Drive”, ea ar suna aşa: Ryan Gossling, coloana sonoră, cinematografia, atmosfera. Deseori te întrebi, pe parcursul filmului, dacă eşti în anii 2000 sau în ’70. Decorul şi personajele îţi spun clar 2000, dar sentimentul de retro nu te părăseşte niciun moment. Lumina cu care este îmbrăcat Los Angeles-ul în acest film este una pe care o veţi regăsi în mult prea puţine alte producţii.

“Drive” este poate cel mai atipic film de acţiune şi cu violenţă pe care l-am văzut. Totul este contrar aparenţelor, începând cu titlul (nu este un film despre condus, despre curse, despre şoferi) scris cu roz (haha! Bună ironia!), continuând cu lumina soft şi cromatica plină de căldură, trecând prin slow-motion-urile dese şi terminând cu muzica seducătoare, cu iz de retro.

Apogeul momentelor de violenţă a fost atins, din punctul meu de vedere, la secvenţa din lift. Este poate singurul moment în care eu m-am simţit inconfortabil, mi s-a părut cumva exagerat, nejustificat. Sentimentul acesta a fost cu siguranţă alimentat şi de plasarea acţiunii pe background-ul elementelor serene descrise mai sus.

Totuşi, pe tot parcursul filmului, pe mine m-a urmărit sentimentul că ceva lipseşte, că ceva din personajul principal nu este acolo, că undeva s-a pierdut sau nu s-a arătat ceva important despre el. Nu ştiu daca e aşa sau nu, cred că singurul mod în care voi putea afla ar fi să citesc cartea.

Finalul mi-a plăcut, m-a lăsat puţin tristă, dar împăcată. Este un cadru lung cu prim-planul lui Gossling în care la un moment dat chiar am ţipat de pe canapea “blink, god dammit, blink!” Dacă a clipt sau nu… va trebui să aflaţi singuri. 🙂

Voi aţi văzut “Drive”? Care credeţi că e cel mai deosebit element al acestui film?