Printre secvenţe: “Drive”
September 16th, 2012Am reuşit să văd “Drive”. După multe recomandări ale diverşilor prieteni cinefili, am reuşit să îl văd. Aş minţi să nu spun că motivul decisiv a fost de fapt Ryan Gossling, my new movie star love. Filmul este o adaptare a romanului cu acelaşi nume scris de James Sallis, este regizat de Nicolas Winding Refn (origine daneză) care a primit Premiul de Regie la Cannes pentru această producţie, iar scenariul este scris de Hosseimi Amini (responsabil şi pentru povestea “Snow White and the Huntsman”)
Dacă ar trebui să vă fac o sinteză a motivelor pentru care ar trebui să vedeţi “Drive”, ea ar suna aşa: Ryan Gossling, coloana sonoră, cinematografia, atmosfera. Deseori te întrebi, pe parcursul filmului, dacă eşti în anii 2000 sau în ’70. Decorul şi personajele îţi spun clar 2000, dar sentimentul de retro nu te părăseşte niciun moment. Lumina cu care este îmbrăcat Los Angeles-ul în acest film este una pe care o veţi regăsi în mult prea puţine alte producţii.
“Drive” este poate cel mai atipic film de acţiune şi cu violenţă pe care l-am văzut. Totul este contrar aparenţelor, începând cu titlul (nu este un film despre condus, despre curse, despre şoferi) scris cu roz (haha! Bună ironia!), continuând cu lumina soft şi cromatica plină de căldură, trecând prin slow-motion-urile dese şi terminând cu muzica seducătoare, cu iz de retro.
Apogeul momentelor de violenţă a fost atins, din punctul meu de vedere, la secvenţa din lift. Este poate singurul moment în care eu m-am simţit inconfortabil, mi s-a părut cumva exagerat, nejustificat. Sentimentul acesta a fost cu siguranţă alimentat şi de plasarea acţiunii pe background-ul elementelor serene descrise mai sus.
Totuşi, pe tot parcursul filmului, pe mine m-a urmărit sentimentul că ceva lipseşte, că ceva din personajul principal nu este acolo, că undeva s-a pierdut sau nu s-a arătat ceva important despre el. Nu ştiu daca e aşa sau nu, cred că singurul mod în care voi putea afla ar fi să citesc cartea.
Finalul mi-a plăcut, m-a lăsat puţin tristă, dar împăcată. Este un cadru lung cu prim-planul lui Gossling în care la un moment dat chiar am ţipat de pe canapea “blink, god dammit, blink!” Dacă a clipt sau nu… va trebui să aflaţi singuri. 🙂
Voi aţi văzut “Drive”? Care credeţi că e cel mai deosebit element al acestui film?
Sec, foarte sec. L’am vazut acum ceva timp si am ramas cu gura cascata de cat de prost e filmul. Nu stiu cum de a acceptat baiatul asta sa joace in acest film, probabil pentru bani.
Eram sigur c-o să-ţi placă, Laura. Mi se pare unul dintre cele mai mişto filme noir (nu ştiu de ce mă încăpăţânez să-l cataloghez noir), şi Top 5 filme 2012.
Muzica într-adevăr e criminală rău. Ai simţit foarte bine atmosfera anilor 70′, însă culorile mi se pare că se potrivesc mai mult cu seria de jocuri Need For Speed, decât cu filmele acelor ani. Cred că asta a fost intenţia lor. Să creeze o atmosfera (vizual vorbind), asemănătoare cu cea din NFS. Şi asta se vede foarte bine când vine vorba de filmările noaptea.
Şi mie mi s-a părut un pic exagerată secvenţă din lift, dar mai mult pentru surpriza pe care o creează, nu din cauza gestului lui Ryan. Prea mult îşi reprimase el dorinţa de a-i arăta ce simte pentru ea…era clar că o să răbufnească. Asta mi se pare că este ceea ce bine ai spus că lipsea din personajul principal. Au ţinut ca într-o oală sub presiune, pe tot parcursul filmului, latura lui sentimentală şi au dat-o cu ţârâita, în secvenţe precum cea în care îi plimbă cu maşina pe ea şi pe băiatul ei.
All în all, great movie. Foarte ‘atipic’ – cum bine ai spus.
Ţi-aş mai recomanda unul, oarecum asemănător, nu ca şi acţiune, ci mai mult ca sentiment pe care-l ai la finalul vizionării – acela că e un film care nu prea se încadrează în standarde. “Surveillance” – http://www.imdb.com/title/tţ0409345/
Nu am de gând să-ţi spun nimic despre el. E prea frumos ca să încep eu să-i stric din farmec acum… Îţi spun doar că vei avea aceeaşi atracţie pentru muzică, imagine, culoare, dar mai ales plot… 😉