O să încep direct prin a vă spune că mie NU îmi plac musical-urile. Cred că singurul pe care l-am savurat a fost ”Hair”, în regia lui Milos Forman. O să vă mai spun că am mers la cinema să văd ”Les Miserables” din ceea ce am numit un simț al datoriei și nu din dorință. Ca artist, mă simțeam rușinată să nu văd ecranizarea musical-ului care a fost pus in scenă în 21 de limbi, care avea 8 nominalizări la Oscar (am fost să îl văd înainte de decernarea premiilor, dar din cauza bacterio-virozei am rămas puțin în urmă pe blog cu relatările), ceva premii la Globurile de Aur și care avea la bază unul din romanele care mi-au făcut adolescența mai frumoasă.

M-am dus cu una din cele mai bune prietene ale mele. Ea, tot dintr-un simÈ› al datoriei venise. Mă gândeam cu groază că filmul are aproape 3 ore È™i aflasem că nu există nicio replică vorbită. Mi-era ruÈ™ine de mine că verificam în sala de cinema, înainte de film, dacă merge wireless-ul… Prietena mea, chiar înainte să ne aÈ™ezăm, spune: ”Acum… cât de plictisitor o putea să fie? Sunt totuÈ™i americani.”. Am zâmbit mai mult forÈ›at È™i am aÈ™teptat să înceapă…

A început cu o secvență spectaculoasă, cu un fundal sonor puternic È™i care te făcea să îți stea inima în loc È™i să simÈ›i fiori pe È™ira spinării. ”Ok, vor să te prindă la început, frumoasă tehnică”, mi-am spus. Dar nu… aÈ™a a fost TOT! Nu am nici cea mai vagă idee când au trecut 160 de minute. Nici cum am ajuns să lăcrimez de 5-6 ori pe parcursul lor. Tot ce È™tiu e că dacă până acum nu îmi plăceau musical-urile, după ce îl am pe acesta ca etalon… greu va fi să găsesc ceva să mă mulÈ›umească, din acest gen.

les miserables_afis

Majoritatea cronicilor îl ridică în slăvi pe Hugh Jackman pentru forÈ›a cu care a dus rolul lui Jean Valjean la îndeplinire. Vă garantez că nu exagerează deloc! TotuÈ™i… să mă simt vinovată că m-am îndrăgostit de Javert?! Russell Crowe a fost IMPECABIL în rolul lui. ÃŽn roman l-am detestat pe Javert, aici… n-am putut. Russell Crowe a reuÈ™it să poarte în privire È™i expresie, încă de la început, drama È™i complexitatea personajului său. Chiar dacă aflăm detalii despre copilăria ingrată a lui Javert spre final, de simÈ›it o simÈ›im încă de la minutul 1. Cel puÈ›in cu mine aÈ™a s-a întâmplat.

Anne Hathaway continuă să fie pentru mine o surpriză plăcută. Interpretarea melodiei ”I dreamed a dream” m-a impresionat profund. Am văzut o serie de păreri care vehiculau că nu a avut în ea aceeaÈ™i forță precum restul personajelor. Dar mie taman asta mi s-a părut cheia Fantinei È™i a acelei secvenÈ›e: ea este prea fragilă pentru acea lume, prea delicată, prea gingașă să reziste. Știi din primul moment că e sortită pieirii… Iar feminitatea cu care cântă ”There was a time when men were kind/ When their voices were soft/ And their words inviting/ There was a time when love was blind/ And the world was a song/ And the song was exciting/ There was a time/ Then it all went wrong…” face mesajul să fie cu mult mai sfâșietor decât o interpretare în forță.

O altă surpriză plăcută vine din partea Samanthei Barks, în rolul Eponine… momentul ”On My own” este unic È™i arată un alt tip de sensibilitate, una brută È™i stângace, dar cu nimic mai prejos. De două ori mai lăudabil faptul ca Samantha se afla la debutul cinematografic. Pe de altă parte, Amanda Seyfried (Cosette) continuă să nu mă impresioneze… A fost ok. Problema e că restul au fost UIMITORI!

Cuplul Sacha Baron Cohen şi Helena Bonham Carter este pata de culoare din film, o culoare stridentă și uleioasă, dată de comicul grotesc pe care cei 2 îl exploatează.

Trav-urile din film sunt fabuloase, decorurile impresionează, machiajul e unul din cele mai bune pe care le-am văzut de ceva vreme (și țineți cont că sunt foarte multe cadre lungi în Prim si Gros plan cu personajele). Vă recomand cu căldură să îl vedeți, este o experienșă prin care un cinefil trebuie să treacă.

ÃŽn încheiere o să vă menÈ›ionez că regia îi aparÈ›ine lui Tom Hooper pe care ar trebui să îl È™tiÈ›i pentru ”The Kings Speech”. Concluzia pe care o pot trage eu despre el, până acum, e că are capacitatea de a crea ceva ce se conectează imediat la partea sensibilă din privitor, îi face pe actori să transmită într-atât de mult încât, în unele momente, preÈ› de câteva secunde, eÈ™ti convins că tu È™i numai tu eÈ™ti destinatarul mesajului. Iar asta e… dincolo de orice cuvinte de apreciere pe care le-aÈ™ putea formula.

Voi ce părere aÈ›i avut despre ”Les Miserables”? CredeÈ›i că Victor Hugo ar fi mulÈ›umit? 🙂