Weekend-ul acesta a semănat izbitor de mult cu unul din octombrie. Aşadar, am tras chiulul încă o dată de la activităţile de comuniune cu natura. Dar am refuzat vehement să cedez impulsului de a nu părăsi aşternuturile, aşadar am decretat acest weekend ca fiind unul de boardgames şi filme.

Desigur, tentaÅ£ia de a mă uita la niÅŸte episoade din “South Park” a fost prea mare, aÅŸadar în loc de 3 filme, cum îmi propusesem, am urmărit doar două. Unul dintre ele la cinema, 3D. Altul în liniÅŸtea casei, pe canapea. Din fericire, ambele filme mi-au plăcut suficient de mult încât să declar timpul investit în ele un câştig.

Sâmbătă seară am înfruntat ploaia ÅŸi am mers cu niÅŸte prieteni să vedem “Men in Black – 3”. Am îndulcit premisele din start cu migadale în ciocolată ÅŸi am urmărit cu încântare Universul plin de extratereÅŸtrii monitorizaÅ£i (Lady Gaga included). Nu am râs în hohote (de fapt, nu ÅŸtiu daca am izbucnit în ras măcar o dată), dar zâmbetul nu mi-a părăsit faÅ£a pe tot parcursul filmului.

“Men in Black – 3” aduce o acÅ£iune ceva mai matură decât predecesoarele sale, iar 3D-ul este bine gândit ÅŸi îi oferă un plus de entertainment. Will Smith pare neschimbat ÅŸi foarte în formă, în timp ce Josh Brolin joacă un veritabil tânăr agent K, păstrându-mi astfel speranÅ£a că Universul MIB are o ÅŸansă de supravieÅ£uire indiferent de cât de nemilos va fi timpul cu Tommy Lee Jones. Pe scurt: mergeÅ£i cu încredere să vedeÅ£i “MIB 3”. O să vă distraÅ£i.

Cel de-al doilea film pe care l-am văzut în weekend este “Fracture”, apărut în 2007. Nu ÅŸtiam nimic despre el când am dat “play”, criteriul de alegere fiind simplu: era unul din puÅ£inele filme gata descărcate pe care le aveam pe laptop. ÃŽn distribuÅ£ie se află Anthony Hopkins ÅŸi Ryan Gosling (care mi-a plăcut la nebunie în “The Ides of March”). A fost un film EXACT pe gustul meu. Hopkins interpretează un personaj briliant, manipulativ, sadic (Ted Crawford). Presupun că nu mai are sens să vă spun că ii iese de minune. Ryan Gosling este Willy Beachum, un tânăr avocat, foarte ambiÅ£ios ÅŸi în plină ascensiune, care se trezeÅŸte în situaÅ£ia de a demonstra că Ted este vinovat de tentativă de omor.

Jocurile minţii dintre Ted şi Willy au fost o adevărată bucurie pentru neuronii mei care au delectat fiecare replică din disputele lor verbale. Cei 2 au reuşit să pună în scenă un fel de joc de şah, chiar dacă finalul este puţin previzibil. Mi-a plăcut că filmul a fost construit de aşa natură încât a putut să îmi ia gândul de la momentul în care crima s-a petrecut efectiv, doar pentru ca apoi discret să mă aducă înapoi şi eu să pun într-o singură clipă la un loc piesele, înţelegând ce s-a întâmplat. Faptul că îţi oferă satisfacţia descoperirii misterului, în loc să-ţi pună pe tavă o întorsătură excentrică de ultim moment a fost un act de curaj, din punctul meu de vedere. Ai o satisfacţie aparte să ştii că ţi-a lăsat totul în faţă şi că poţi explica singur enigma.

Mi-aÅŸ fi dorit însă să văd acest film regizat de David Fincher (pentru modul său de prezentare în “The Game”) sau Brad Anderson (pentru viziunea din “The Machinist”). Cred că Gregory Hoblit nu avea instrumentele necesare (experienţă, talent, viziune) pentru a fructifica plotul ÅŸi evoluÅ£ia bătăliei psihologice, la adevarata lor valoare. Cred că povestea, personajele, distribuÅ£ia meritau un plus de ajutor din acest punct de vedere. ÃŽn unele secvenÅ£e totul a fost prea puÅ£in subtil, prea puÅ£in elegant, prea puÅ£in altfel. Oricum, per total, “Fracture” e un film bun, care merită văzut. Măcar pentru interpretările pe care Hopkins ÅŸi Gosling le oferă.

P.S.: La “Fracture” am izbucnit în mod sincer în râs, la un moment dat. De vină au fost talentul lui Gosling în a interpreta ironia ÅŸi replica “I don’t think the gun grew little gun legs and walked out of the house. It’s in here somewhere, find it.”

Voi aÅ£i văzut vreunul din cele două filme? AveÅ£i o părere diferită sau ceva de completat? 🙂