Pe la începutul verii am avut un accident de mașină care mi-a generat o daună totală. Nu e cazul să vă panicați, nu s-a făcut nimeni și nimic acordeon, n-au exista pagube umane sau ”trilaterale”. Pur și simplu mașina mea avea venerabila vârstă de 10 ani (cam de când am permis), ca atare valoarea asigurată nu mai era una fenomenală sau greu de atins de către pagube în cazul unui accident frontal.

Nu o să intru în detalii despre accident că nu își au rostul… O secundă de neatenÈ›ie, un context favorizat de o serie de conjuncturi nefavorabile. Aia a fost!… Cert este că oricum mă gândisem în ultima vreme dacă îmi doresc să mai È›in sau nu maÈ™ina. FuncÈ›ionase perfect până atunci, dar ca orice maÈ™ină care atinge o decadă începea să aibă diverse nevoi speciale. Alături de asigurări, cauciucuri, rovignetă, motorină, revizii, impozit… toate aceste costuri deveneau o mică sursă de stress pentru mine, care oricum aÈ™ prefera să îmi dau banii pe călătorii sau cărÈ›i (sau haine, admit!). TotuÈ™i nu îmi făcusem un calcul exact să văd dacă ar fi o idee înÈ›eleaptă sau nu.

Pusă în faÈ›a situaÈ›iei de a decide… am făcut È™i calculele pe hârtie. Èšinând cont că îmi petrec 85% din timp în oraÈ™, pe taxi + Metrorex + RATB aÈ™ da anual cu circa 50% mai puÈ›in decât mă costa maÈ™ina. Ca atare, alegerea obiectivă era evidentă. Am avut nevoie de puÈ›in timp să împac È™i emoÈ›ionalul cu această decizie… (O iubeam, totuÈ™i, pe Margot. De 10 ani a fost singurul lucru constant în viaÈ›a mea. Am schimbat case, iubiÈ›i, job-uri, proiecte… dar mereu am avut-o după mine! TotuÈ™i… trebuie să È™tii când e timpul să ”move on”. Am considerat că pentru mine era.) Am ajuns împăcată cu această decizie. A ajutat să observ că mă înÈ›eleg bine È™i cu CAS(per), cealaltă maÈ™ină a cuplului nostru, deÈ™i încă mi-e dor de caii putere ai lui Margot.

car view

Cum mi-a fost să mă reajustez vieții de pieton? Mult mai ușor decât credeam. Aglomerația excesivă din București mă determinase oricum în ultimul an să tot las mașina prin diverse parcări și să mă deplasez cu metroul.

Am descoperit că sunt mult mai relaxată când mă văd în oraÈ™ cu prietenii. Mai pot să beau È™i eu un pahar de vin, nu devin iritată că nu găsesc loc de parcare È™i nici nu mai sunt obligată (de politeÈ›e) să fac drumuri suplimentare pentru a duce pe nimeni acasă. (Dragilor, mi-am făcut 10 ani norma… e rândul vostru! :p)

Am mai descoperit că pot face mult mai multe lucruri în paralel cu deplasatul. Sigur, când eram blocată în trafic oricum efectuam câteva apeluri telefoanice în scopuri operaționale (sau familiale), dar cam atât. De citit nu puteam citi, de dat mail-uri nici atât. De când nu am mașină, citesc cca 50 de pagini în plus (aproape zilnic), prin mijloace de transport în comun. Mi-am făcut rost și de o tabletă (Grație generozității unui prieten, se știe el cine!), așa că am ajuns, de fapt, să îmi optimizez timpul. Sau cel puțin să nu resimt în agenda zilnică minutele în plus adăugate de faptul că nu mereu am ”cursă directă”.

Probabil că voi simÈ›i È™i o serie de beneficii în ale miÈ™cării, pentru că am crescut numărul de minute de mers pe jos. ÃŽmi dau seama că 60 – 90 de minute de mers pe jos în plus pe săptămână nu mă vor transforma subit în participant la maraton È™i nici nu îmi vor da jos cele 3-4 kg în plus, dar ceva-ceva acolo vor influenÈ›a ele pozitiv. ÃŽn fond, 90 de minute e mai mult decât 0 minute.

Singurul dezavantaj pe care l-am resimțit a fost când a trebuit să o duc pe Altheea la veterinar și mi-am dat seama de asta în toiul nopții, Raul nu era și nu am găsit un taxi disponibil prea ușor (nu pricep mania asta anti-animale în cușcă de transport!!!). Nu mai e la fel de facil nici să fac cumpărături, dar pentru că nu mai am mașină rudele mele nu mai au de la mine pretenția asta. Iar acasă această sarcină a fost complet preluată. Am unele momente când am diverse evenimente sau proiecte care solicită prezența mea până târziu în noapte și nu mă simt la fel de în siguranță ca atunci când puteam să mă urc în mașina mea și să plec, dar încerc să nu las acest sentiment să mă scoată prea mult din zona de confort. Oricum nu mă urc în niciun taxi pe care nu îl comand (telefon/aplicație) și de cele mai multe ori, pe parcursul traseului, vorbesc la telefon cu tata sau prietenul.

Canicula a mai adăugat un dezvantaj pentru momentele când e nevoie să mă deplasez cu RATB-ul, nu metroul. Dar Slavă Domnului nu trebuie să o fac des sau pe distanțe prea lungi. Oricum canicula ține o lună/an, deci rezonabil.

Cumva am devenit și mai organizată. Nu știu sigur dacă are vreo legătură cu mașina sau doar trec eu printr-o perioadă în care îmi pun mult mai bine ordine în viață, dar am constatat și acest aspect de când am renunțat la Margot.

Voi cum credeți că e mai avantajos: pieton sau șofer?