Nu pot să neg că nu m-a inspirat titlul Laurei. Doar că ea vorbește despre o readaptare, despre o revenire la o stare inițială pe care nu a mai experimentat-o pentru o lungă perioadă de timp și care, deloc surprinzător nu i-a creat probleme ( ba dimpotrivă i s-a descoperit în toată splendoarea avantajelor). Alta e situația însă în cazul unei studente din provincie care vine la capitală…“să se emancipeze”!  Cazul meu.

Nu vă gândiți prea mult la ceea ce tocmai am spus. Nu contează. Ceea ce contează este că sunt de doi ani în București, pășesc în al treilea și încă mai am mici porniri de provicială sălbăticuță care pleacă cu mâinile în cap urlând din București. Vreți motive? Vă dau eu motive, nicio problemă! Dar înainte de toate câteva clarificări: Vin din zona orașului Piatra Neamț. La noi acolo, Moldova e mai atenuată în accent, deși mereu mi-a fost frică că se va râde de felul în care încerc să mi-l ascund. Acuma nu vă imaginați că aș vorbi chiar așa:

Piatra Neamț este un oraș micuț în care toată lumea se știe cu toată lumea, în care se află imediat ce prostii ai făcut alaltăseară și cu cine, în care șansele de a te angaja sunt destul de scăzute dar unde te poți bucura de un peisaj deosebit dându-te cu telegondola, unde ai parte de liniște, curățenie și muuuuult aer curat. Ca atare, nu veți fi surprinși când vă spun că pentru mine experiența București a însemnat o schimbare majoră. Am venit aici pentru a-mi continua studiile și a încerca să fac ceea ce-mi place valorificând pasiunea mea pentru film și comunicare. Acum că știm cu toții (inclusiv eu) de ce mă aflu în Capitală, merită să spun că procesul meu de adaptare a avut de-a face foarte mult cu mediul în sine.

A trebuit să înlocuiesc toate cele descrise despre Piatra Neamț cu agitație, stres, o temperatură mult mai ridicată (Bucureștiul e mereu încins, dar nu e vina lui că e situat acolo unde e situat…), zgomot interminabil (în București niciodată primăria nu termină de spart străzile sau de modificat stilul arhitectural al orașului), aglomerație (Me is not really a people’s person! *Acest punct de vedere este unul subiectiv și trebuie tratat ca atare). Pe de altă parte, Bucureștiul are toate avantajele pe care le poate avea o capitală și le-aș sintetiza așa: o evoluție rapidă și continuă în comparație cu orașele din provincie. Cred că acest lucru a înlesnit procesul meu de adaptare la schimbare.

De cele mai multe ori schimbarea ne forțează să ne examinăm viața, să punem pauză și să reevaluăm perspectiva. Iar oamenii se adaptează schimbării nu prin a învăța să le placă ceea ce deja se petrece (starea de fapt a unui mediu-în cazul meu), ci prin a-și forma noi perspective sau așteptări care îi pot conduce către succes în alte contexte. Inițial am experimentat câteva momente de panică și dezorientare. Poate și pentru că m-am rătăcit de vreo două ori cu RATB-ul, am coborât în stația greșită sau nu am ajuns într-un loc anume pentru că nu eram obișnuită cu atâtea intersecții și străduțe, una mai perpendiculară pe cealaltă. Unde mai pui că și oamenii mi se păreau foarte neprietenoși. Simțeam în acele momente un fel de:

8185670982df7fa94cea794b47ce803b

 

E puțin pretențios și da! Știu că tot în România mă aflu, însă resimt schimbarea ca pe o consecință a faptului că m-am smuls din locul natal și am ales să trăiesc în altă parte. Ca un pește scos din apă m-am simțit la început. Noroc că am alunecat către a accepta procesul. Nu aveam încotro! Omul,  această “trestie gânditoare” (Pascal) este, până la urmă  un “animal social” (Rousseau). Desigur, mai sunt și alte privințe din care nu am discutat adaptarea la București, dar nu au avut un impact atât de mare asupra mea dacă nu au meritat a fi menționate. Poate voi face asta într-un alt articol.  Analizându-mi perspectivele, am ajuns la concluzia că a meritat să mă încăpățânez să-mi doresc adaptarea în București, deși tânjesc zilnic după nucul meu din curte de sub care privesc, atunci când mai iau o pauză de la citit, peisajul superb al munților împăduriți care respiră viață. Dar eh…tot răul înspre bine! Și-n București sunt parcuri! Destul de mari și frumoase.

Voi, alți provinciali, cum ați simțit schimbarea și procesul de adaptare? Iar pe voi, bucureșteni dragi, cum vă determină propriul oraș mereu schimbător să vă ajustați perspectivele?