Pentru cei care au rămas în urmă cu noutăţile, în urma cu câteva luni am decis să schimb puţin direcţia profesională şi să părăsesc lumea publicităţii şi a copywriting-ului spre a explora domeniul comunicării online, care am decis eu că este ceea ce mi se potriveşte în prezent cel mai bine. Nu voi enumera aici toate motivele mele, voi puncta doar faptul că am descoperit o reală pasiune în ceea ce priveşte fenomenul Social Media şi am simţit că pot explora mai multe drumuri nu foarte bătătorite aici.

Pentru mine orice început de drum presupune o perioadă de învăţare şi experimentare. Dacă vrei să începi ceva nou, atitudinea adecvată este să înţelegi că ai multe de învăţat şi că nu poţi sări peste această etapă, orbit de ego-ul personal. Ca atare, am concluzionat că spre dezvoltarea mea profesională ar fi foarte util să particip la ediţia de anul acesta a Social Networks Conference organizată de Evensys.

Rămăsesem datoare să vă povestesc despre cum a fost la JW Marriott pe 11 iulie şi cum eu cred că mai târziu e mai bine decât niciodată, iată că o fac la o săptămână de la eveniment. După cum chiar Manafu a zis în timpul conferinţei că cineva a publicat pe Twitter, cuvântul-cheie al acestei ediţii a fost “Pasiunea”. Şi nu doar pentru că printre invitaţi s-a numărat Emil Jimenez, CEO Passion Communication (a cărui metaforă cu “Social Media e precum un frigider pe care lipeşti mesaje, poze, desene” mi-a plăcut foarte mult). Privind studiile de caz cele mai interesante îţi dădeai seama fără doar şi poate că acele campanii sunt rezultatele unei pasiuni foarte mari pentru online, Social Media, creativitate, poveşti. (sursa foto)

Ca un învăţăcel cuminte ce sunt eu în general, mi-am luat notiţe. Serios! Ca să vă convingeţi că nu mint o să trec rapid prin observaţiile pe care mi le-am notat şi care m-au interesat pe mine în mod deosebit.

Conferinţa a început cu o statistică pe Social Media prezentată de Sorel Radu (owner eResearch) în care erau muuuulte cifre şi grafice. Mi-ar fi plăcut să le studiez mai atent (căci în cele 15 min.ale prezentării nu prea am apucat), dar din păcate nu s-a numărat printre prezentările pe care participanţii le-au putut ulterior descărca… Mi-a rămas în minte despre consumatorii de Social Media că se împart în 4 categorii (Silent user, Novel consumer, Versatile user și Expert user – ieeei, I’m an expert!) şi că 65% dintre ei sunt moderat-activi în ceea ce priveşte participarea la concursuri.

Andrew Smith (Head of Client Services 180 Amsterdam) a compensat pentru toate cifrele de dinainte cu o prezentare plină de creativitate şi cu un speech extrem de uşor de urmărit. Preferata mea a fost campania pentru Mitsubishi, deşi poate nu era cea mai puternică dintre cele prezentate.

Mesajul cu care am rămas eu după prezentarea lui Andrew a fost că un alt cuvânt-cheie este LIBERTATEA (FREEDOM) şi că Social Media practic asta face: înlătură limitările de spaţiu şi timp. Dacă sunteţi curioşi de unde provine numele companiei, ar trebui să ştiţi că muza a fost chiar mister Coppola (da, regizorul ăla de îmi place mie mult). Într-un interviu el a declarat: “Whenever you get in trouble, do a 180-degree turn, turn the situation halfway around, don’t look for the secure solution, don’t pull back from the passion, turn it on full-force.”.

De la Emil Jimenez, înafară de metafora cu frigiderul şi de faptul “passion is the genesis of creativity” am mai aflat câteva particularităţi (pe care le intuiam cumva) despre consumatorii de Social Media din România: sunt critici, vocali, dar vor participa la campania ta chiar dacă nu le place în mod deosebit brand-ul. Mă cert acum puţin că deşi am pus întrebarea, nu am cerut mai multe detalii/exemple.

Sesiunea I (“Social Media Strategy”) s-a încheiat cu prezentarea lui Adrian Stănescu despre Facebook Ads. A fost completă, încărcată de date (pe care nu le pot revedea căci se numără printre cele indisponibile ulterior participanţilor), uşor de urmărit. Păcat că deja eram distrasa de faptul că nu apucasem să mănânc micul dejun şi nu prea mai îmi stătea mintea la statistici.

Sesiunea a doua (“Best Practices in Social Networks”) i-a adus în faÅ£a noastră pe Alina Cinciulescu (Innovation and Online Coordinator Avon Cosmetics), Adriana Nestoriuc (Group Brand Manager, CSD, Pepsico), Anca Nuţă (Hed of Identity&Communication Unicredit Å¢iriac Bank) ÅŸi Gabriel Nedelea (Metromind). Pe scurt: Avon mi-a dat like ÅŸi eu l-aÅŸ fi dat mai departe campaniei Unicredit Å¢iriac. 🙂 Până la urmă l-am dat altcuiva…

După pauza de prânz a urmat “Facebook Intensive Session” (sesiunea III), care după cum intuiam avea să fie preferata mea. În primul rând pentru că mi s-a părut că prezentarea lui Stefanos Karagos (Founder Xplain) a fost cea mai reușită din întreaga conferinţă (în ciuda faptului că nu mi-era mereu facil să îi înţeleg engleza, mie mi-a emanat o energie incredibilă şi mi s-a părut că a vorbit cu o pasiune extraordinară). Am fost încântată să văd că intuiţia mea în acest domeniu funcţionează şi ca cei 3C clasici ai succesului (Content-Community-Conversion) au fost rescrişi în alţi 3C: Content-Content-Content. Aş putea construi o mini-serie din această prezentare, dar o să trec acum direct la concluzie: “Go PRO, or go home!”

Mi-au plăcut mult campaniile de la Mini (deşi nu sunt un fan al acestei maşini) prezentate de Nina Bratfalean (Marketing Manager BMW Group) şi a fost interesantă şi incursiunea prin aplicaţiile de Facebook oferită de Monica Mircea (Strategy&Relationships Partner Happy Digital). Din păcate prezentarea lui Justin Kadima (General Manager Republika Interactive), cea cu care a început sesiunea, de fapt, m-a cam plictisit.

Ultima parte a conferinţei a fost despre ”New Wave of Social Networks” . Am re-reconstatat că Twitter nu mă prinde de niciun fel, oricît de bine sintetizată a fost prezentarea lui Alexandru Negrea (pe care, Slavă Domnului, o mai pot studia niţel acasă – poate se prinde ceva de mine). Am avut o revelaţie în ceea ce priveşte utilitatea Trilulilu (Costin Radu, Managing Partner The Geeks, ne-a povestit despre campania pentru Groupama – The Risk Test. Ideea unui video interactiv mi s-a părut super, şi pentru a păstra meritele conceptului nu mă voi lua de calitatea scenariului şi a replicilor. Puteţi să vedeţi despre ce vorbesc aici.)

Andrei Roşca (General Manager Spada) ne-a vorbit despre Pinterest (cea mai nouă pasiune a mea – aşteptasem cu nerăbdare această prezentare), însă nu pot spune că am rămas impresionată. Cred că această reţea nu şi-a arătat încă potenţialul şi mai avem mult de explorat. Mi-a plăcut cum a comentat Andrei întrebarea “De ce va funcţiona Pinterest?”: self-actualization și legătura puternică cu viața reală.

Conferinţa a fost încheiată de Alexandra Bideaua care a vrut să ne arate potenţialul TPU… Alexandra a încercat să ne convingă că ea este dezvoltator de entuziasm şi să ne facă să vedem o nouă perspectivă a TPU. Înafară unei cursivităţi admirabile şi a unei bune stăpâniri de sine, eu nu am simţit nici entuziasm, nici pasiune şi nu prea pot spune că mi-am schimbat părerea despre TPU.

Aceasta ar fi sinteza primei conferinÈ›e de Social Media la care am participat. Cred că cel mai mare câștig rămân oamenii interesanÈ›i cu care am interacÈ›ionat, fără sa sub-apreciez calitatea informaÈ›iilor noi pe care l-am dobândit ca urmare a acestei experienÈ›e. Concluzie: mi-a plăcut, mai vin È™i la anul. 🙂

Ce alte evenimente Social Media ar mai fi de notat în agendă?