Azi am ascultat pe repeat o melodie care face parte din viaÈ›a mea încă de la frageda vârstă de 3 ani… Ca un fel de indiciu asupra vocaÈ›iei mele, încă de pe atunci preferam muzica doar asociată cu imagini. Dacă era integrată într-o poveste avea È™anse să îmi rămână în minte (È™i urechi) mai multă vreme.

ÃŽn 1982 Rankin/Bass producea pentru ITC Entertainment un film de animaÈ›ie numit “The Last Unicorn”. Scenariul este scris de Peter S. Beagle, pe baza cărÈ›ii sale cu acelaÈ™i nume din 1968. Povestea are ca personaj central un inorog care află că este ultimul È™i, convins că nu se poate, pleacă în căutarea celorlalÈ›i. Legenda spunea că au fost prinÈ™i de Taurul RoÈ™u. Pe drum întâlneÈ™te un vrăjitor care o transformă în om È™i aventura continuă. AnimaÈ›ia nu se adreseaza (doar) copiilor, metaforele È™i înÈ›elesurile mergând în straturi mult mai profunde.

Eu am primit cadou o casetă cu desenul când împlineam 3 ani, deci în 1990. Timp de 2 ani m-am uitat săptămânal la el, spre disperarea mamei care, probabil, începea să își pună întrebări legate de sănătatea mea psihică. Acum am 25 de ani, dar nu cred că trece un an fără să mă uit o dată la desen. Coloana sonoră este excepțională, în întregimea ei, și o ascult de fiecare dată când caut ceva liniștitor.

Melodiile au fost compuse de Jimmy Webb È™i interpretate de grupul America, în colaborare cu Lucy Mitchell la unele dintre ele. FormaÈ›ia a fost un adevărat fenomen în anii ’70, printre cele mai cunoscute melodii ale lor numărându-se “Tim Man”, “A Horse With No Name” È™i “Sister Golden Hair”.

Din întreaga coloană sonoră melodia mea preferată este cea de pe generic și care se mai aude ocazional în timpul călătoriei inorogului, cea care poartă titlul romanului. Puteți să vedeti mai jos cum a fost folosită în animație (este chiar intro-ul). Dacă ați văzut deja desenul trebuie să fiți de acord că în această melodie de doar 2 minute s-a sintetizat întreaga atmosferă.

”The Last Unicorn” vorbeÈ™te despre nevoia de identitate, despre nevoia de te (re)descoperi È™i de a te înÈ›elege pe tine însuÈ›i, despre importanÈ›a răspunsului la întrebarea ”CINE SUNT?”. Beagle s-a ”jucat” frumos È™i cu ideea de subiectivism, de perspectivă proprie asupra realității – oamenii văd inorogul în mod diferit, în diverse circumstanÈ›e. Practic fiecare vede ceea ce se aÈ™teaptă să vadă, ceea ce are nevoie să vadă. O secvență puternic simbolică despre realitate, subiectivism È™i aparenÈ›e este cea în care inorogul vede animalele pe care oamenii le cred mitice, de la Carnavalul unde Madame Fortuna o È›ine prizonieră, exact aÈ™a cum sunt: banale, bătrâne, cu o mască pusă de vrăjitoare pentru a crea o iluzie.

Finalul desenului animat este cumva (în mod subiectiv, desigur) preferatul meu din toate finalurile pe care le-am văzut. Tot timpul filmului inorogul (atât în postura de animal mitic, cât È™i în cea de femeie – Lady Amalthea) este reprezentarea a tot ceea ce este bun È™i inocent, totuÈ™i lipsindu-i ceva: înÈ›elegerea sentimentelor umane, cu precădere a celui care ne face să putem fi cu adevărat buni – iubirea. O dată ce l-a înÈ›eles, însă, nu mai poate fi niciodată cu adevărat un inorog. Și deÈ™i È™i-a regăsit ”confraÈ›ii” se va simÈ›i pentru eternitate singură, pentru că ”niciun alt inorog nu a mai cunoscut regretul…”.

Voi ați citit cartea sau ați văzut desenul animat? Sau purtați cu voi o secvență anume, un acord anume, încă din copilărie?