Ni s-a întâmplat tuturor să avem zile mai proaste. Ni s-a întâmplat tuturor să traversăm perioade emoţionale nu foarte roz. Cu toţii am plecat la un moment dat de acasă accesorizaţi cu colierul melancoliei şi brăţara pesimismului. Desigur, cea mai mare parte a noastră am fost imediat “îmbărbătaţi” de prieteni, colegi. Aţi observat cum majoritatea cuvintelor moralizatoare se învârt în jurul truismelor şi a zicalei “capra vecinului”?

  • “Totul va fi bine” – mă scuzi, amice, dar când ţi-ai dat doctoratul în citit în stele?!
  • “Se poate şi mai rău” – no shit, Sherlock!
  • “Dacă te încălzeşte cu ceva şi eu azi…..” – de ce, dar DE CE, m-ar putea face să mă simt mai bine faptul că şi ţie îţi e rău? În ce lume ar putea fi ĂSTA un motiv de zâmbet pentru mine? Cel mult îmi poate adânci starea proastă, pentru că întăreşte ideea “life sucks and then you die!”
  • “Descarcă-te, urăşte ceva şi apoi sus” – cum ar putea fi URA un catalizator pentru un sentiment de bine? Cum? În ce lume twisted ar putea fi URA o soluţie pentru fericire? Ce fel de persoane sadice şi întunecate ar putea găsi pace, linişte, fericire în… URĂ?!

apocalipsa

  • “Ai avut tu perioade şi mai rele” – Ah, da! Am fost complet jos în alte perioade ale vieţii mele, aşa e! Acum că mi-ai reamintit asta (pentru că dacă au fost aşa de rele eu sigur le-am uitat imediat, pentru că, nu e aşa, memoria nu e punctul meu forte… NOT!), moralul meu se va duce suuuus.
  • “Mai e şi mâine o zi” – Evrika! Eu aveam programată Apocalipsa în agendă. Dar acum că am aflat că mai este o nouă zi, totul s-a rezolvat.
  • “Mănâncă ceva, îţi face bine. Lasă că nu ţi-e foame, mănâncă!” – …pentru că, nu e aşa, o stare de greaţă e panaceul! Şi pentru că organismul meu nu e în stare să ştie singur ce e mai bine pentru el şi de tâmpit nu vrea să mănânc atunci când sunt agitată…
  • “Totul e simplu, nu îţi dai tu seama, dar e simplu…” – nu ştiam de ce pantofii mei aveau flecurile aşa de tocite. Dar acum că îmi spui asta, am dezlegat enigma: ai mers tu în ei zi de zi 26 de ani şi d-asta.

Eu mă feresc să dau sfaturi oamenilor apropiaţi atunci când îi simt jos. Evit să le dau soluţii… nu îmi vine firesc să fac asta. Îmi vine firesc să îi ascult, să îi prind de incheietura mâini şi să îi strâng tare. Îmi vine firesc să cumpăr mai multă mâncare pentru mine şi să o mănânc alături de ei. Mereu am observat că ajung să ciugulească din ea, oricât de deprimaţi ar fi. Îmi vine firesc să le zâmbesc şi să îi iau în braţe. Poate că nu sunt cele mai bune soluţii, poate o parte din ei ar prefera una din tehnicile de mai sus… Nu ştiu. Dar este ceea ce mie îmi pare firesc să fac. Pentru că probabil e ceea ce m-ar face pe mine să mă simt mai bine…